Alaltaieri, 10 noiembrie, am fost la World Blogging Forum, despre a cărui organizare nu voi comenta, fiindcă mai am multe de învăţat până să-mi dau cu părerea despre astfel de trebuşoare. Ceea ce a fost esenţial pentru mine au fost bloggeri invitaţi de prin diferite colţuri ale lumii, care au venit să ne povestească despre experienţele lor şi despre cauzele pentru care luptă. Ştiu, sună lacrimogen, însă ceea ce au avut de spus chiar merită ascultat şi dat mai departe.
Dacă nu mă credeţi că pe cuvânt, uitaţi-vă pe lista asta.
Loic Le Meur, din SUA, fondatorul Seesmic, a început în forţă şi ne-a arătat cum social media are potenţialul de a creea breşe în limitările impuse de securitate sau alte circumstanţe. Vedeţi cazul Fort Hood shootings, în care una dintre victim, un soldat, scria pe Twitter din spital, despre evoluţia stării sale de sănătate, despre alte victim şi despre ce s-a întâmplat, de fapt, la acea bază militară.
L-am cunoscut pe Loic într-una dintre pauze şi pot spune că este tipul de om a cărui lejeritate în exprimare este dată de experienţă şi de cunoştinţe. În Sillicon Valley creşte o altă specie de antreprenori faţă de cea cu care suntem obişnuiţi. Tot el ne-a spus că toţi dezvoltatorii de start-ups sunt interesanţi în primul rând de bloguri drept canale de promovare, şi nu de print media. Mashable şi TechCrunch sunt unelte de business, pe când New York Times ţine de orgoliul personal (tipul de lucru pentru care te sună prietenii să te felicite). Printre altele, Loic organizează Le Web. Uitaţi-vă peste line-up şi salivaţi. Eu asta am făcut. Poate la anul.
Zhou Shuguang (China) a găsit o cale pentru a pătrunde marele (fire)wall care limitează online-ul chinezesc şi ne-a arătat cum fac bloggerii chinezi pentru a trece dincolo de el şi pentru a se adresa lumii întregi. Cenzura ia toate formele în China: filtrarea URL-urilor, autocenzură, media de mainstream este aspru controlată, media indepedente de peste graniţe sunt blocate, site-uri web 2.0 populare nu pot fi accesate (Youtube, Facebook), unele site-uri de hosting de peste graniţe sunt blocate.
Wael Abbas (Egipt) a abordat aceeaşi problemă a cenzurii, cu care se confruntă şi societatea egipteană. În Egipt, internetul e cenzurat de către guvern din 2005. Viaţa şi securitatea bloggerilor au fost puse în pericol de nenumărate ori. Jurnaliştii au furat materialele bloggerilor, care aveau acces exclusiv la anumite evenimente. Toate obstacolele nu i-au oprit însă din a dezvălui publicului modul în care autorităţile tratează populaţia în timpul protestelor paşnice şi în secţiile de poliţie. M-am bucurat să aflu că blogosfera egipteană e foarte unită şi prin acest lucru au reuşit să împiedice infiltrarea securităţii guvernamentale, fiindcă tentativele de control nu au lipsit.
Ce facem însă când avem libertate? Jeff Jedras (Canada) ne-a arătat obiectivele blogosferei într-o ţară liberă. Mi s-a părut interesantă situaţia următoare: bloggerii canadieni vor să câştige acces la echivalentul din Canada al Palatului Parlamentului, care nu este controlat de guvern (aşa cum ne-am imagina), ci de către presă. Conflictul între presă şi bloggeri are o altă dimensiune în Canada, fiindcă bloggerii se văd ca fact-checkers, atât pentru informaţiile de la guvern, cât şi pentru cele provenite din mass-media. Şi asta se întâmplă în condiţiile în care Twitter a depăşit ca importanţă blogurile.
Michael Reuter (Germania) a adus un mesaj pacifist: bloggerii care sunt privilegiaţi din punct de vedere al expunerii mesajului trebuie să creeze platforme prin care să-i ajute pe cei din ţări în care cenzura este cuvântul de ordine să transmit mesajul întregii lumi. Idealul lui Michael e ca aceste platforme să devină surse de informare pentru guverne, care, analizând situaţia reală relevată de aceşti bloggeri, să acţioneze corespunzător în politica lor de relaţii internaţionale. Nici măcar nu voi încerca să compare situaţia noastră cu cea descrisă, fiindcă nu are sens şi ştim toţi de ce.
Ramon Stopppelenburg (Olanda) a călătorit, timp de 2 ani, în jurul lumii fără nici un ban. Da, se poate. Oricât de incredibil ar suna asta, el a reuşit să vadă lumea cu ajutorul site-ului său, letmestayforaday.com, prin care a găsit oameni care erau dispuşi să-i ofere cazare. Cea mai bună replică a sa: “There are strangers out there who we can trust.” Cred că la capitolul ăsta mai avem de lucrat.
Dobo Matyas (Ungaria) a pledat pentru un mai mare acces al bloggerilor la resursele financiare ale pieţei de publicitate şi pentru integrarea blogosferei în mediul de business. Din nou, solidaritatea este elemental cheie pentru o mai bună reprezentativitate a bloggerilor. Mi-a plăcut rolul de agenţi ai democratizării pieţei de advertising pe care l-a atribuit Matyas bloggerilor. Cred că ideea asta e bine să fie dezvoltată şi la noi.
Giorgi Jakhaia (Georgia) – bloggerul pe care au încercat să-l reducă la tăcere printr-un atac informatic la nivel naţional. Citiţi mai multe pe Realitatea. Comentariile nu-şi au rostul aici.
Netul care trece prin Rusia, permisiunea guvernului pentru hostind în ţară, canelele media indepedente închise – aşa arată peisajul online-ului din Azerbaijan. Emin Huseynzade (Azerbaijan) a fost ameninţat cu moartea, cu violenţa, însă nu a renunţat.
Parvana Persiyani (Azerbaijan) ne-a povestit mai mult despre cazul a 2 bloggeri care au fost bătuţi pentru că şi-au exprimat punctual de vedere şi apoi au fost acuzaţi de huliganism. Cei 2 nu avea un spaţiu unde să se exprime, aşa că s-au refugiat în online. O comunitate întreagă i-a susţinut în lupta lor pentru libertatea de expresie, însă astăzi, la al 12-lea proces, au pierdut. Împreună au primit o sentinţă de 4 ani şi jumătate de închisoare.
Oamenii se uită în gura lumii şi se tem de ea. Luca Sartoni (Italia) a înţeles foarte bine acest lucru şi a făcut un motor de căutare specializat tocmai pe people search: 123people.com, o nişă care nu e acoperită deloc la noi.
Bloggingul poate fi folosit şi pentru a schimba mentalităţi, precum stereotipurile legate de zona Transnistriei. Mihaela Onofrei (Transnistria) are un proiect care are tocmai acest obiectiv: transnistria.imagine-romania.ro.
Îm Republica Moldova, bloggingul a dat un impuls jurnalismului, conform lui Petru Terguţă. El spune că bloggerii din Chişinău sunt cei mai originali generatori de informaţie, dar că vocile lor nu se fac auzite, fiindcă ei se încăpăţânează să scrie doar despre subiecte locale. Oricât de lentă ar fi însă evoluţia, este un pas înainte pentru a cuceri libertatea de exprimare de care ne bucurăm noi.
Onnik Kirkorian (Armenia) afirmă că, în ţara sa, blogurile au fost folosite pe larg în procese de dezinformare, creând confuzie şi conflicte. În Armenia e nevoie ca vocea minorităţilor să se audă mai bine, iar bloggingul este o şansă!
Pedja Puselka (Serbia) face parte dintr-o societate homofobă, foarte religioasă, însă el crede că problema nu se află în sfera puterii, ci în populaţie însăşi. Şi noi ne luptăm pentru aceleaşi schimbări de mentalitate, atât de necesare…
E ilegal să fii anonim în Austria. Ritchie Pettauer (Austria) ne-a spus câte ceva despre reglementarea online-ului de acolo şi am rămas impresionată. Trebuie să ai pagină de contact şi să-ţi asumi responsabilitatea pentru cele scrise. Cât de mult s-ar curăţa şi pe la noi lucrurile dacă s-ar aplica şi la noi nişte reguli. Dar paşi se fac în direcţia asta, ceea ce e un lucru bun.
Toate experienţele pe care le-am ascultat, toate spaţiile culturale care s-au concentrat în sală (unde am discutat fervent despre libertatea de exprimare – un al paradox interesant) au generat o energie extraordinară. Ar fi trebuit să fie acolo tot cei care cred că din spatele tastaturii nu poţi schimba nimic, toţi cei care privesc cu suspiciune bloggerii care au success şi care încearcă să facă ceva, toţi cei care văd mereu interese ascunse în spatele iniţiativelor civice. Nu neg că uneori suspiciunile sunt îndreptăţite, însă acele cazuri sunt sporadice.
Cred că avem multe de învăţat de la aceşti oameni care, pe o parte, luptă pentru libertăţi pe care noi nici nu mai ştim să le apreciem, şi care, pe de altă parte, găsesc noi provocări pe care să le depăşească. Online-ul are tot atâtea posibilităţi pe câte informaţii absoarbe zilnic de la oamenii care le generează. Şi cred că tocmai acest lucru nu trebuie uitat: că internetul are la bază oameni, care sunt singurii capabili să schimbe ceva în bine.
Guest post de Andra Zaharia