Cativa oameni sunt isterizati zilele astea ca vine razboiul. Habar n-am cine a zis la televizor ca vine razboiul, dar din ce am urmarit eu, nimeni. Daca ati vazut undeva, la vreun televizor, totusi, ca vine razboiul, ganditi-va ca va uitati la televiziunea care nu trebuie.
Pana una alta nu vine nici un razboi. Iar glumele alea cum ca ne scufunda flota sunt niste glume. Bineinteles, ele trebuie luate in serios si tratate ca atare. De altfel, n-avem de ce sa ne temem. Avem in Marea Neagra, la Constanta, un distrugator american care a venit aici sa propovaduiasca pacea. Sesizati ironia da? Un distrugator american propovaduieste pacea, are o misiune de pace aici. Aici unde nu e nici un razboi.
De fapt n-ar fi nici o problema. Armata romana este deja pregatita de razboi. Dar de fapt nu razboiul cu Rusia este cel mai grav. Avem razboi la noi in Romania, in interiorul granitelor. Si asta chiar cu ajutorul Rusiei. Se pregatesc sa ne atace si sa ne fure teritorii. Galatiul este afectat.
Trecand la lucruri serioase, Romania este stat membru NATO cu drepturi depline. Drept urmare, armata romana este modernizata, are angajati si nu soldati. Are parte de dotari si de tot sprijinul tarilor membre ale NATO. Si pana la urma aceasta este functia organizatiei de aparare a Atlanticului de Nord. Toate tarile se comporta ca o singura armata.
Drept urmare nu va fura nimeni barbatii, dragi femei. Desi eu sunt sigur ca mai bine i-ati vedea dusi la front. Sau i-ati vrea acasa ca sa aveti la cine sa le povestiti toata viata nu?
Asa incat, toate povestile astea cu recrutarea si verificarea sunt simple povesti, puse acolo doar ca sa fie. Iar asta de la Zoso e normala, baiatul ala este cadru activ al armatei.