Când scriam în noiembrie despre bullying-ul vaccinurilor anti-COVID19, lumea s-a uitat la mine cu ochi sceptici. Am avut bineînțeles dreptate. Exact așa cum anticipam există o categorie de persoane care se vaccinează pe pile, își fac poze și se laudă că se vaccinează pe rețelele sociale. Corect, este dreptul lor. Să facă asta, să se vaccineze, să se laude cu asta.
Dar de aici apare următoarea întrebare. Oare atunci cand te duci sa te vaccinezi ți se dă și fotograf sau trebuie sa vii cu el de acasă?
Vaccinarea pe pile
Tot aici apar pilele pentru vaccinare. Eu primesc mesaje și telefoane din prima zi de când au venit vaccinurile în țară: vreau vaccin, cum pot să fac vaccin. Cineva care chiar își dorea și nu era din niciuna din categoriile de șmecheri, căuta să se vaccineze. Am pus poza pe internet la momentul respectiv.
Apoi apar persoanele care se plâng azi că nu se pot vaccina, iar peste două zile se laudă că se vaccinează.
Iarăși este corect. E această dorință pe care o au oamenii să fie ei cu ceva în plus. Să aibă mașina aia scumpă, să aibă primii iPhone-ul, să se laude primii că au făcut ceva. În acest caz este treaba cu vaccinul.
De asta vedem prezentatoare TV, care nu au nici o treaba cu spitalele sau cu persoane infectate, care se laudă că se vaccinează. De asta vedem tot soiul de oameni care cunosc pe cineva și se duc să se vaccineze, dar mai ales se laudă cu asta.
Sistemul de programare nu funcționează
Logica sistemului de programare ar fi fost ca să înregistreze oamenii care vor să se vaccineze și chiar să le ofere opțiunea asta. Însă sistemul de programare e făcut de o instituție a statului: STS. Băieții nu sunt răi, chiar știu să facă treabă calumea. Cu scalarea stau prost. Și asta dintr-un singur motiv, aici intervine birocrația. Ei nu se pot scala pentru că nu au aprobări. Nu au aprobări pentru că statul nu își asumă asta. Nici Arafat, nici Voiculescu, nici Iohannis sau Cîțu nu își asumă. Si nu e nimeni care să își asume programarea oamenilor la vaccinuri.
Teoretic pe un sistem din ăsta ar fi fost normal să te poți programa pe tot parcursul anului și să îți respecți coada aia. Nu o respecți, înapoi la coadă. Dar așa apar pilele, iar intr-un sistem informatic nu poți introduce pile. Că după 2 urmează 3, nu 45.
Nu există scuza că sunt date dinamice și că nu se pot programa 200 de mii de oameni. Ba da. E ca la sistemul de vânzare de bilete. La Tomorrowland sau la Untold de exemplu. Acolo biletele se vând în primele 2, 3 minute. La fel și aici. Diferența e că aici nu se termină numărul de vaccinuri.
Și dacă se termină, atunci sistemul nu e făcut să afișeze nici eroare, dar nici să înregisterze oameni în sistem. Dar repet, aici nu e limită de vaccinuri. Ele se vor produce în continuare și tot timpul stocul se va suplimenta. Aici intervine scalare, dar daca nu își asumă nimeni această scalare, nici nu se poate întâmpla.
Nu reușesc să o programez pe mama din cauza pilelor de mai sus.
La Pitești este un singur centru de vaccinare. Unul singur pentru 200.000+ de locuitori ai orașului. Centrul ăsta nu are limită de vaccinuri sau de oameni. Ci are limită de câte persoane pot fi vaccinate într-o oră. O limită pusă din burtă.
Inclusiv luna martie este plină cu programări. Și acolo se programează pe pile, fac pariu. Culmea, am găsit loc pentru programare în luna martie. Dar nu se poate finaliza programarea pentru că nu s-a generat și luna aprilie, iar în luna aprilie la rapel nu este nimic înregistrat acolo. Zici că este un angajat la STS care pune de mână zilele în calendar. De fapt nu m-ar mira să facă asta.
Partea bună e că mama a făcut Covid. Ea consideră că a fost o simplă răceală. Deci are anticorpi și nu mă tem de asta. Totuși ar fi bine să se vaccineze. Momentan nu are cum.
Vor mai veni vaccinuri.
Vor mai veni vaccinuri și vor fi mai larg răspândite. Poate ajungem cu tehnologia ca vaccinul să fie la fel de ușor de administrat ca un plasture pe care îl pui peste o bubă. Dar până atunci trebuie să îi suportăm pe cei care se laudă că și-au făcut vaccin acum. Urmează bugetarii, acolo să vă țineți de ce influencerițe se vor lăuda că s-au vaccinat. Felicitări lor.
Vaccinarea nu te scapă de mască
Și despre mască am vorbit. Nu am vrut să ne obișnuim cu ele. Le poartă doar cei care sunt speriați de virus. Pe de altă parte știrea care a fost îngropată de toată lumea este cea că nu se transmite virusul pe suprafețe.
Singura noastră bucurie, a celor care nu ne putem vaccina, este că o să vedem vaccinații cum poartă mască în continuare.
Era inevitabil, totul este pe spaga in Romania…
Cunosc pe cineva care s-a vaccinat doar pentru ca avut o pila cu medicul de familie si l-a bagat in fata. Cica “doar trebuie sa iti gaseasca un motiv si il faci mai repede”. Iar pentru o spaguta, ce nu fac unii…