Un simplu multumesc
Am zis ca la ninsoarea asta nu voi deszapezi masina personala tocmai ca sa nu dau satisfactie altora care imi gasesc locul de parcare curat si sa vina sa isi uite masinile acolo. In schimb, in seara asta cand am ajuns acasa un BMW se chinuia sa intre in parcare. Peste 10 minute m-am uitat pe geam si era tot acolo. Tot doream eu o sticla de suc, am zis sa cobor. Am coborat, am pus mana la impins masina si l-am urnit intr-un loc de parcare. Nu singur, mai erau si alti vecini care asta faceau, dadeau la lopata in parcare. Ca sa nu fiu mai prejos mi-am scos si eu lopata mea si am inceput sa fac acelasi lucru.
In schimb tipul cu BMW-ul, dupa ce a stat 20 de minute sa se chinuie sa intre in parcare, dupa ce l-am ajutat vreo 4 oameni a ridicat doar mana si n-a schitat nimic. N-am auzit un va multumesc, hai sa bem o bere sau un dute ma dracu ca ma descurcam si singur, nimic. Ma oftic ca n-am avut cui sa ii zic cu placere sau placerea a fost de partea mea.
Ce naiba? E chiar asa de greu sa zici multumesc?
Si imi aduc aminte de Moscova, cand, pe undeva prin piata Rosie le-am dat unor copii o minge care sarise. Pai aia mi-au multumit de doua ori si nu un singur copil – cel caruia i-am dat mingea inapoi – ci toti, pe rand.
