Un emo a murit, cati au mai ramas?
O fata de 12 ani s-a aruncat ieri de la etaj pentru ca nu ii placea de maicasa care urma sa se recasatoreasca.
Trecand peste faptul ca un copil s-a sinucis, ne oprim la faptul ca se zice despre ea ca era EMO. Adica din aia de se duc la Universitate si cer bani, stau si sunt tristi, iar asta e starea lor de spirit suprema.
Am mai scris despre asta, si nu inteleg de ce dracu nimeni nu se implica in asa ceva. Da, sa fie tristi, e dreptul lor, dar oare e bine sa fie tristi? Ei isi doresc asta, sau doar se lovesc de probleme pe care nu si le pot explica, probleme pe care nu le pot rezolva singuri? Ma gandesc ca emo-kidzii sunt niste frustrati care au nevoie de ajutor. Eu nu ii pot ajuta, dar parintii i-ar putea duce o data la munte sa le arate ce frumoasa e tara, sau le-ar da un ban de droguri, sa vada de ce nu trebuie sa faca asta.
Mai tine minte cineva ca daca unui copil ii interzici sa se joace cu focul ala iti va da foc la bucatarie? De la premiza asta trebuie inceput, asa ii inveti. Ii lasi sa se arda cu focul, dar controlat ca sa poti interveni atunci cand trebuie iar dupa aia iei masuri. In tot timpul asta copilul invata.
La naiba, trebuie sa ii bata cineva pe parintii astia ca sa ii invete sa isi educe copii, sau mai bine nu. Sa nu-i educe deloc, sa vem niste generatii retarde, inconstiente si bune de consum, pentru ca asta ne intereseaza pe noi. Sa avem prosti carora sa le vindem.
