Teoretic ne mandrim cu sportivii nostri
Am stat deoparte zilele astea de olimpiada si de nervii vostri din aceasta competitie. V-am vazut cum va atacati pe arbitaje, pe ce medalii s-au castigat, pe ce nereusite am avut si pe ce socoteala cereati sportivilor de la Londra.
Azi am prins o festivitate de medaliere la sarituri, fete, unde Sandra Izbasa a luat medalia de aur. De unde si poza asta.
N-am prins saritura in sine, ca TVR-ul nu e disponibil, grecii transmiteau nu stiu ce tristete, iar pana sa imi dau seama ca exista pe net EBU, (eu care am stat o saptamana cu net doar 2 ore pe zi) a durat ceva. Oricum, poza asta pe facebook a luat cateva sute de share-uri si cateva mii de like-uri in doar jumatate de ora. Ceea ce e bine. Ma uitam la reach-ul de pe pagina si vedeam ca poza a atins 12.000 de oameni, ceea ce pentru mine era ceva multumitor, mai ales ca avea si cateva sute de share-uri.
Dar nu poza asta a fost singura. A mai fost un status, pe care l-am sters apoi, in care era vorba de iubitul Sandrei Izbasa. Acesta a strans in doar cateva minute undeva la 17.000 de oameni, asa incat am zis ca e de pomana sa ne laudam cu reusitele noastre, daca pe noi ne intereseaza cu cine sunt cuplate ele.
Oana spunea ca: E al naibii de bine sa ne bucuram de triumful ei, dar hai sa tinem minte si in viata noastra de zi cu zi ca victoriile au un pret. Nu-l platesti, nu ai sanse la o victorie adevarata. Eu ii privesc mana care tine medalia, ii numar ranile si bataturile si o respect in primul rand pentru pretul pe care l-a platit.
Si e trist ca fetele astea muncesc atat de mult pentru o medalie, ca noi sa ne bucuram de reusita lor, o data la patru ani, dar sa fim interesati doar de cine cu cine s-a cuplat, cine cu cine se iubeste sau de alte nimicuri de acest gen.
De fapt nu ma mira, vezi articolul precedent (sus, stanga) cu ce fac romanii in vacanta.
