Sorin Oprescu e doar un papagal?

M-am trezit de dimineata in plin cod portocaliu de evenimente imediate si periculoase (adica ningea) cu primarul capitalei Sorin Oprescu tipand la televizor ca aia nu merge, ca ailalta nu merge, ca sunt sute de masini pe strazi care trebuie sa deszapezeasca si ca se circula greu. Pentru cei care au deschis calculatoarele mai tarziu sau se afla in vestul tarii, unde e soare si 20 de grade, ieri a fost polei in Bucuresti.

Eh, peste poleiul asta a nins putin azi noapte. Iar azi dimineata, prapadul de pe lume.

Cu imaginea asta in cap si cu strigatele disperate ale primarului general de dimineata din sedinta cu toata lumea implicata, in direct, la televizor, ma gandeam ca atunci cand ma intorc de la munca gasesc un oras misto sau cel putin degajat. Din contra. Nimic. Semafoare care nu merg, mai multe decat cele anuntate de primar dimineata. Masini  de deszapezire care stateau smechere in parcari cu girofarurile in functiune ca sa dea bine in peisaj si bulevardul Magheru plin de gheata si zapada. Si ma intreb daca nu cumva azi noapte a fost trafic bara la bara toata noaptea si bulevardul nu a putut fi degajat.

Trecem peste faptul ca de dimineata toate strazile erau pline de zapada, iar pe dedesubt gheata. Trecem peste faptul ca am stat pe pasajul Basarab 45 de minute, plictisindu-ma in coloana. Sau peste faptul ca astia cu masinile de deszapezire preferau sa nu dea zapada la marginea strazii, ci doar asa, cat au ei chef, lasand inoperabile una sau doua benzi din drum.

Si atunci nu devine intrebarea din titlu logica? Adica vine primarul, care teoretic e seful astora de pe aici, ala care raspunde si care se lauda ca face pasaje si asa mai departe si tipa in sedinta cu toti factorii raspunzatori. Mai mult decat atat transmite sedinta in direct la televizor sa vada lumea ca se implica si ca se face treaba. Si dupa ce se termina ziua sa vezi ca nu s-a rezolvat nimic? Pai nu e logic?

Cristi Dorombach

Cristi Dorombach, creator de conținut la techcorner.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzică, viața de zi cu zi pe blog.

Leave a Reply