Vreau sa fii al meu, numai al meu.
Asta ii spune o fata unui baiat atunci cand il doreste. Asta inseamna ca acel baiat trebuie sa fie doar al fetei. Trebuie sa renunte la prieteni, la bere, la serile din oras si asa mai departe. Trebuie sa renunte la seminte, la party-urile din cluburi, la meciurile de fotbal. Trebuie sa fie acasa la ora fixa, sa nu intarzie, daca are vreo alta idee sau vreo alta intalnire sa anunte din timp sau pur si simplu sa nu se duca, pentru ca asta nu e bine si nu se face. Doar esti al fetei, trebuie sa fii doar al ei.
In schimb, partea grea vine pentru fata, nu pentru baiat, pentru ca fata trebuie sa tina loc de bere, sau sa bea atat de multa bere ca si prietenii, fata trebuie sa stie sa se uite si sa comenteze un meci de fotbal, fata trebuie sa tina locul stripteuzelor din bar, sa stie sa faca un cocktail si mai ales sa aibe acel impuls care sa nu lase baiatul sa uite cutiile de bere aruncate prin casa, ci covorul aspirat si camasile calcate, de catre baiat insusi, bineinteles.
Daca toate astea, sau partial din ele nu se intampla, e clar … baiatul e de vina.
Am dreptate?