România, singurul stat din UE fără limită de viteză pe autostrăzi

România, singurul stat din UE fără limită de viteză pe autostrăzi

Te-a intrigat titlul, nu? Tu circuli regulamentar, cu 110 pe autostrada și te deranjează cei care merg cu 180 pe banda a doua și nu te lasă pe tine cu 110 să circuli pe autostrada, nu? Atunci află că în România nu e nicio limită de viteză pe autostrăzi. Așa încât trebuie să te dai la o parte și să îi lași pe toți ceilalți dacă vor să moară, să își vadă de viața lor.

Am condus în Germania și Austria

Germania și Austria sunt recunoscute ca fiind două țări cu autostrăzi foarte vechi, late și teoretic fără limită de viteză legală pe autostradă. De fapt, acum 10 ani, în Austria era tolerată încălcarea limitei de viteză, pentru oamenii care mergeau mai repede și nu stresau ceilalți participanți la trafic.
În Germania scrie pe autostradă atunci când nu mai ai nicio restricție și imediat se apasă pedala de accelerație. E foarte fun acest moment, când treci pe lângă borna care îți dă voie să te joci.

În schimb, în Austria de la începutul anului ăstuia a apărut o nouă reglementare, pe care am primit-o ca push notification pe telefon, care spune că poliția poate evalua și are dreptul să confiște mașina celor care depășesc limita de viteză de 130 km/h, pe autostradă.
Și astfel s-a cumințit toată lumea în trafic. Desigur, sunt mulți ciudați care se grăbesc, dar și mulți polițiști.
Așa încât nu am văzut în Austria prea multe mașini care să depășească limita de viteză. M-am întrecut cu doi băieți cu dube, în timp ce toată lumea făcea loc pe șosea, dar cum ei mergeau haotic, i-am lăsat să se grăbească unde credeau ei că au nevoie.

Pe de altă parte, în Germania se merge ”la liber”, doar în porțiunile care au scoasă limita de viteză. Acolo unde este o limită de viteză, aceasta este păstrată cu strictețe. Știu ei de ce au pus-o, de la construcția autostrăzii, la aglomerație, la lucrări de construcții și așa mai departe. Pentru aceasta este o limită de viteză, iar atunci când nu este, cei care vor să meargă cu 250, pot să o facă liniștiți. Cum eu am o limită impusă pe mașină, nu am atins viteza asta, dar tot în siguranță m-am simțit.

Cazul special Ungaria

Ungaria este țara de legătură între păgâni – adică noi – și lumea catolică. În Ungaria, chiar dacă autostrada are 2 benzi, nu ai decât o singură bandă dedicată mașinilor mici, banda 1 fiind în totalitate blocată de tir-uri.
În Ungaria nu ai voie să circuli cu proiectoarele aprinse, iar poliția este cu radare la fiecare ieșire de pe autostradă. Am văzut și la dus și la întors, poliție la fiecare ieșire de pe autostrada spre Budapesta și toți aveau clienți.
Inelul de la Budapesta este superb. Știi cum se duce bila de bowling printre popice, așa trebuie să mergi și tu pe acolo: cu 90 la oră, cu atenție și îndemânare, ca să nu lovești popicele.

România, țara fără limită de viteză pe autostrăzi

De la intrarea în România, cred că toată lumea care citește indicatoarele rutiere, vede acolo nicio limită de viteză. Aparent acel 130 cu roșu în jurul său nu se aplică la noi.

Altfel pe autostrăzile noastre nu numai că se circulă cât te ține mașina, dar nici nu e niciun fel de poliție care să te oprească, să te verifice, să te amendeze.

Am venit de la Nădlac și Timișoara anul ăsta, pe ploaie, pe autostrada inundată unde făceam acvaplanare aproape tot drumul cu ”cât duce mașina”, în timp ce alți ciudați cu mașini asemănătoare mergeau și fără faruri. Se știe, farurile consumă curent și asta crește consumul mașinii.

În România, Poliția nu există

Mai apar prin presă știri despre cum poliția a suspendat carnetul cuiva cu mașină puternică. Două aspecte aici, ori acționează la pont, ori doar pe ăia îi urmăresc, pentru că ei merg repede.
Altfel, îi lasă pe ăștia cu Toyota CH-R să creadă ca mașina lor merge ok cu 180 la oră pe autostradă. Altfel, România avea doar 500 de radare, acelea care au fost cumpărate pe vremea Loganurilor MCV. De atunci nu prea s-a mai investit, iar radarele respective s-au mai stricat și ele. Dacă mai sunt 300 funcționare acum, mare minune.

Poliția nici nu este prezentă pe autostrăzi sau pe drumuri. Doar atunci când se fac campanii sunt polițiștii prezenți. Și atunci, cum aș putea să mă simt eu în siguranță, când știu că dacă merg cu 130 – și depășesc cu viteza asta – apare câte un ciudat care te forțează și scapă nepedepsit.

Asta e toată treaba. În Germania, Austria și Ungaria ai poliție vizibilă pe autostrăzi, pe drumuri, peste tot. La noi nu ai, pentru că nu avem poliție. Nu avem nici polițiști, nici mașini, nici benzină, nici radare, nici dotări pentru aceștia.
Cum nu avem, ei nu sunt interesați să facă treaba de prevenire, noi ne comportăm ca animalele pe autostrăzi la 180 la oră. Dar diferența dintre o bovină și o mașină e că mașina calcă nu ….

Poza: undeva prin Austria

Cristi Dorombach

Cristi Dorombach, creator de conținut la techcorner.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzică, viața de zi cu zi pe blog.

One thought on “România, singurul stat din UE fără limită de viteză pe autostrăzi

  1. Mergi pe A1 spre pitești să vezi măcel acolo. Vrei să depășești, se bagă un voinic fix la 0.5 metri în spatele tău că dacă pui o frână că te sperii de ceva, vizitați ambii pe sfântul petru.

Leave a Reply