Revista Flacara a insemnat pentru mine doua chestii. Primul ar fi ca pe publicatia asta ma invata tata sa citesc acasa, inainte de a ajunge la scoala. Si pe vremurile acelea citeam despre realizarile tovarasului si ale tovarasei, cuvantarile si poeziile lui Adrian. Multi ani dupa revolutie, o foaie de ziar ingablenise intr-un dulap sub niste chestii, parca ramasa acolo ca sa fie gasita peste multi ani.
Pentru contemporanul de mine, Revista Flacara insemna locul unde mancam in fiecare zi. Si daca nu mancam carnaciori cu ou, cartofi si ceva branza pe deasupra, mancam pui, porc sau cate o ciorba de perisoare facute de doamnele alea si te apuca somnul dupa masa. Si asta pentru ca in Casa Presei, unde au avut sediul o perioada, publicatiile Flacara aveau si o mica cantina. Acolo erau in rame editiile originale numarul 3, 5 si 6.
Acum Flacara este online, este o revista moderna. Vine sa spuna ca are in continuare viitor.
Comunicatul lor de presa.
Fondatorul revistei a fost profesorul Constantin Banu – viitor deputat si ministru! – care a botezat-o FLACĂRA, deoarece acest substantiv amintea şi de forţa distrugătoare a focului – răzvrătirea ţăranilor din 1907 era încă vie în memoria tuturor – dar si de virtuţile lui purificatoare. Banu i-a strâns în jurul lui pe Barbu Şt. Delavrancea, Ion Slavici, G. Coşbuc, Brătescu-Voineşti, Isac, M. Sadoveanu, O. Goga, Ion Minulescu, G. Bacovia, G. Enescu, Agârbiceanu, Eugen Lovinescu, Ion Vlahuță, O. Goga, Spiru Haret. Le-au urmat acestora, semnând în paginile revistei de-a lungul anilor, zeci de nume mari ale literaturii si gazetăriei româneşti: Șt. O Iosif, D. Anghel, Cincinat Pavelescu, Demostene Botez, Al. Macedonski, Ion Pillat, N. Crainic, T. Al. Vianu, I. Agârbiceanu, I. A. Bassarabescu, Liviu Rebreanu, Gala Galaction, Emil Gîrleanu, V. Eftimiu, Al. O. Teodoreanu, V. Voiculescu, Camil Petrescu, Perpessicius, Hortensia Papadat-Bengescu, D. Caracostea.
Tipărită pe hârtie bună, cu ilustraţii de Iser, Flacăra s-a impus rapid, cu autoritate, în peisajul presei româneşti, cunoscând tiraje fantastice în acele timpuri – 40.000 de exemplare, la o populaţie cu mult sub 10.000.000. Era aşteptată cu nerăbdare la chioşcuri, iar cei grijulii se abonau. Se difuza şi peste hotare – 15 bani exemplarul! Era vie. Stârnea polemici. Si pleda convingător pentru unirea, prin cultură, a tuturor românilor, o fază pregătitoare pentru întregirea deplină a neamului. Totul realizat cu maxim profesionalism. Fără prejudecăţi şi parti-pris-uri. Cu dorinţa de a face mai multă lumină în jur. Fiindcă o flacără alungă bezna.
Din cauza Primului Război Mondial revista își încetează apariția în noiembrie 1916. Pe 10 decembrie 1921 apare o serie nouă a revistei Flacăra, sub conducerea aceluiași director, liberalul Constantin Banu. Revista încearcă să-și mențină obiectivitatea și echidistanța, în paginile ei colaborând scriitori reprezentând toate curentele epocii – neoromantism, modernism, realism și simbolism -, uneori în același număr al revistei.
Un titlu de revistă precum Flacăra nu avea cum să fie ignorat de către autoritățile comuniste. Aşa că, în 1948, apare Flacăra, ca “Săptămînal de Artă și de Cultură al Uniunii Sindicatelor de Artiști, Scriitori și Ziariști”. Printre colaboratori: M. Beniuc, Eugen Jebeleanu, Nina Cassian, Geo Dumitrescu, G. Călinescu, Ov. S. Crohmălniceanu, Perpessicius, T. Vianu.
Între mai 1952 – mai 1953 Flacăra apare lunar, iar între iunie 1953 și decembrie 1957 bilunar. Este prima revistă ilustrată din România de după cel de-al Doilea Război Mondial. Din 1958 redevine săptămânal. Deşi atent cenzurate, paginile revistei reușesc să găzduiască jurnalism adevărat sau literatură de cea mai bună calitate, cu mari eforturi, ca să-și onoreze numele chiar și în acei ani grei. Din 1976 apare pe hârtie de ziar, tot săptămânal. Dintre semnăturile timpului: Camil Petrescu, Eusebiu Camilar, A. Păunescu, O. Ioanițoaia, Zaharia Stancu, Demostene Botez, D.R. Popescu, Șerban Cioculescu, G. Dimisianu, Aurel Dragoș Munteanu, Aurel Baranga, Teodor Mazilu, Pop Simion, Mircea Malița, Ioan Alexandru, Fănuș Neagu, Marin Sorescu, Mircea Micu, George Arion, Adi Cusin, Adrian Dohotaru, Tudor Octavian, Cornel Nistorescu.
Primul număr în libertate apare pe 24 decembrie ’89, purtând subtitlul “Revistă de opinie cetățenească. Ediție specială”. Începând cu numărul din 5 ianuarie 1990, redactor șef este George Arion. Prima campanie de mare succes a revistei în care fotografia a jucat un rol însemnat, are ca finalitate dărâmarea statuii lui Lenin din Piața Presei libere.
Din 1991 Flacăra este editată de către Publicațiile Flacăra SA, o companie formată din membrii redacțiilor Flacăra și Rebus. Redactorii revistei promovează valorile democrației, condamnă cu mult curaj derapajele din viața social-politică a țării, atentatele comise împotriva libertăților omului, flagelează corupția și avertizează în legătură cu acumularea unor bogății uriașe în mâinile membrilor câtorva familii. De asemenea, Flacăra sprijină orientarea pro-europeană a forțelor progresiste din țară precum și intrarea României în NATO. Din pricina atitudinii sale tranșante, revista este boicotată de către autoritățile din acel timp: publicația nu mai ajunge în provincie, pachetele de reviste fiind aruncate din tren, redacția nu mai primește hârtia de la Letea (de pildă, Almanahul Flacăra, care trebuia să apară în 1991, este tipărit în 1992), i se impune să-și reducă numărul de pagini de la 24 la 16). Orice încercare de aservire este, însă, refuzată iar revista, ca și întregul trust, își continuă până azi independența, fiind singurul trust de presă important cu un astfel de statut.
Din 1996 Flacăra redevine revistă ilustrată, color, cu apariție lunară. În octombrie 2001 are loc o schimbare radicală a conceptului grafic și o redefinire a conceptului editorial al revistei. Noul format se relansează în cadrul unui spectacol de modă (Doina Levintza) și muzică (Johnny Răducanu) desfășurat la Atheneul Român sub denumirea “Flacăra în haine noi”. Revista este tipărită în cele mai bune condiții grafice ale momentului, devenind singura revistă ilustrată de interes general din țară. Flacăra devine membru BRAT și este una dintre puținele publicații auditate la primul val SNA. Semnează, printre alții: Nicolae Manolescu, Alex. Ștefănescu, Emil Hurezeanu, Mihail Gălățanu, Tudor Călin Zarojanu, Horia Roman Patapievici.
Rebranding-ul din decembrie 2009 creează un nou concept editorial și o formulă grafică modernă care se adresează cerințelor cititorului actual, încercând să ofere, în fiecare ediție, o perspectivă nouă și unică asupra societății în care trăim.
Revista Flacăra îşi va sărbători centenarul printr-un program de evenimente, organizate de-a lungul anului 2011 şi destinate sa ofere o imagine completă a ceea ce a însemnat Flacara timp de 100 de ani, a implicării sale în viaţa societăţii româneşti.
Aflată sub semnul unicităţii şi exclusivităţii, Flacăra anului 2011 îşi îndeplineşte în continuare misiunea, pe măsura publicului ei: jurnalism de bună calitate, lipsa parti pris-urilor, un concept editorial modern şi structurat, informaţie în exclusivitate, opinie avizată din partea oamenilor care contează în viaţa socială şi culturală, o formulă grafică originală, scriitură de bună calitate, fotografii senzaţionale şi o colecţie de carte unică pe piaţa românească (fiecare număr al revistei fiind în continuare însoţit de o carte din seria Crime Scene, oferită gratuit). Un produs de presă, un produs cultural complet, pentru omul primului deceniu din mileniul trei.