Pana acum faceam misto de oamenii care provocau inundatii. Si pe buna dreptate eram chiar curios cum se poate genera o inundatie, ce sa lasi deschis astfel incat sa faci o inundatie si sa ai si pagube. Azi am aflat ce inseamna. Iata:
Nu stiu exact ce s-a intamplat. Cert e ca dimineata m-a sunat administratora sa-mi zica ca s-a umezit tavanul vecinului de sub mine. Am zis, e clar, e o teava de care stiam ca vecinii n-au fost de acord sa o schimbam. Teava de calorifer care n-ar fi in cele mai bune conditii si care la un moment dat ar putea ceda. In schimb n-a fost aia. A fost altceva.
Ce vedeti in poza de mai sus e fostul balcon. Drept urmare caloriferul e pe balcon cum ar veni, iar daca a curs de la calorifer nu ar fi ajuns la vecinul de dedesubt, ar fi iesit direct afara. Cert e ca apa aia a curs de undeva, s-a infiltrat pe sub parchet si asa s-a intins in toata casa, iar la un moment dat a trecut prin sapa, prin gresie si in final a ajuns la cel de sub mine. Asta sa-mi fie invatatura de minte sa mai rad de oamenii care fac inundatii. Nah ca am facut-o si eu.
Cat ma costa distractia asta? Pai nu pot sa evaluez pagubele din casa. Pare ca parchetul e inca intact si n-ar fi fost foarte afectat, desi era ud. Dar ma costa intarzierea cu care nu pot sa ma mut in apartament, pentru ca daca duminica era gata, acum e iar la stadiul de santier. Si pentru asta trebuie sa platesc inca o luna de chirie.
Da, toate astea nu se intamplau daca exista o centrala termica de apartament. Teoretic am vrut sa-mi iau, desi costurile de exploatare nu sunt mai mici decat costurile incalzirii de la RADET, dar practic centrala termica de apartament trebuie sa indeplineasca niste conditii de amplasare (adica intr-o bucatarie inchisa), lucru pe care eu nu-l am. Si nici un alt loc din casa nu este acum propice amplasarii unei centrale. In alta ordine de idei, mie cel putin mi se intampla cate o tampenie de genul asta daca ma laud cu ceva. Si tocmai facusem asta. Duminica ma laudam pe Facebook ca ce frumos a iesit casa. Asta pana sa fie complet gata. Voua vi se intampla ca atunci cand va laudati cu ceva inainte sa fie finalizat, sa se strice toata treaba?