Pe vremea mea …

toate chestiile se rezolvau.

Adica, daca aveam probleme ne intalneam gasca mea de 20 de baieti, cu gasca lor de 20 de baieti pe centru sau in curtea scolii mele si ne imprieteneam. Cu bate, cu pumni, cu ce gaseam pe acolo. Dupa care, gasca mai slab pregatita devenea prieten de nadejde cu gasca mai bine pregatita. Fara resentimente.

Culmea, chiar daca pareau probleme, dupa o bataie buna, se uitau si deveneam cei mai buni prieteni. Ma intalnesc prin Bucuresti cu colegi cu care m-am batut in liceu, ne salutam, ne dam mana, ne laudam unul altuia reusitele si noile cuceriri.

Dar asta era pe vremea mea … si tot de atunci am invatat o chestie, n-are sens sa fii avocat din oficiu pentru nimic, ai numai de pierdut 🙂