Pasiunea pentru Salvamont
Ieri am fost pe Transfagarasan cu masina mea. Dupa sase ani in care am fost pe Transfagarasan cu alte masini, in drive test si am avut surpriza sa raman fara frane, fara baterie, sa fiarba motorul si asa mai departe, am vrut sa testez cu masina mea in care am incredere drumul asta, sa inteleg ce nu e bine. A fost bine.
Transfagarasanul e deschis pana la Cabana Capra. Nimic mai mult, pentru ca mai sus, acolo unde sunt serpentinele alea dragute de vara, e plin de zapada si nu se poate urca. Un baiat din Giurgiu a crezut ca poate merge mai departe de locul unde drumul se anunta ca e inchis. A parcurs fix 2 metri.
Si cum asta a fost punctul final, am oprit la Cabana Capra sa mancam. Nu de alta, dar plecasem fara apa si mancare la drum. Cabana este reabilitata pe fonduri europene, dar serviciile sunt cat se poate de romanesti. Ma gandesc daca esti in creierii muntilor, ca ai putea sa nu le servesti mancare stricata clientilor si sa le servesti ce ai tu la restaurant, dar macar sa fie bun. E bine ca mie mi-a facut probleme abia cand am ajuns acasa, asa incat am fost salvat.
Am vazut eu ca lumea care urca pana la Capra cu masina, se oprea si intorcea dupa ce atingeau punctul maxim de urcare pe Transfagarasan si nu intrau in cabana sa manance. Noi am riscat. In cabana, doi clienti, noi si un baiat de la Salvamont care statea de vorba cu un prieten.
Cum stateau ei de vorba se mai auzea pe statie comunicatia cu altii care iesisera la plimbare pentru ca era o zi frumoasa. Si cum era liniste in restaurant, am auzit la un moment dat cum i-a sunat telefonul salvamontistului. Si a raspuns fericit la telefon:
– Da, Bobita!
In secunda imediat urmatoare l-am vazut ca sare in picioare, aruncand scaunul pe spate. Face doi pasi si intra in bucataria restaurantului. Iese inapoi si isi anunta prietenul ca “vorbim mai tarziu, nu stiu nimic inca”. Lasandu-l pe acesta perprex, in alte 5 secunde zboara din cabana, atat de repede incat nu l-am vazut pe geam in ce directie, cu ce si cum a plecat.
Dupa ce am terminat masa, la intoarcere l-am gasit pe Transfagarasan la unul din pasaje. Aveau grija de un cuplu cu un Peugeot decapotabil cu numere de Bulgaria care nu mi-am dat seama exact ce facusera dar pareau ca luasera in plin un parapet, un zid sau ceva, fața era zdrob. Bobita era un baiat de la jandarmeria montana si impreuna deja izolasera zona accidentului, o semnalizasera corespunzator si asteptau sa vina o masina sa ii remorcheze pe nepriceputii in ale condusului inapoi in civilizatie.
Pe cei cu masina de Bulgaria ii vazusem mai devreme pe marginea Transfagarasaniului cum se giugiuleau si cum se bucurau de soare, caldura si o calatorie placuta.
Tipul de la Salvamont era bucuros ca turistii cu masina n-au sarit in prapastie si ii consilia in asteptarea masinii de tractare. Care masina a venit imediat. Am vazut-o pe drum la intoarcere, i-a luat cam o ora sa ajunga sus pe munte.
