Urmaresc de mult timp, cred ca sunt ceva ani buni, discutiile si ceea ce se intampla la olimpiadelecomunicarii.ro . M-a captivat prima data pentru simplul fapt ca se numeau olimpiade … si huh, eu n-am mai auzit de astea din generala, nici macar ca as fi incercat sa particip la vreuna. Eram prea visator pentru asta.
Apoi, facultatea de jurnalism, alta viata, se vorbea de comunicare, si nu se intampla nimic. Si cum stateam mai mult pe net decat in viata reala, am zis sa vad mai mult. Si culmea, am intalnit exact acei oameni pe care vroiam sa ii vad. Cu idei. Fara prejudecati. Cu noutati. Cu acea nebunie tinereasca pe care nu o mai gasesti aici. Si mai ales, cu simt al frumosului.
Nu stiu de ce nu m-am implicat mai mult. Probabil lipsa de timp si superficialitatea care caracterizeaza un provincial. Sau lipsa de oportunitati locale.
Acum, chiar daca as vrea, nu m-as putea implica. Din cauza lipsei de timp, lipsa cauzata de job. De nebunia de zi cu zi, de acea adrenalina de care am nevoie ca sa rezist in Bucuresti, si sa alerg, si sa lupt, si sa fiu primul.
Am scris astea, intr-o oarecare masura ca sa ii raspund lui Basescu ( cel mic ), la intrebarile lui cum ca de ce nu scriu eu mai mult, sau ca de ce nu am / nu imi cultiv mai mult latura de scriere.
Iar restul detaliilor le stiti din blogurile precedente.
Ah! Ce vroiam sa va comunic prin blogul asta, e ca m-am inscris la concursul de bloguri de la Olimpiadele Comunicarii. Si ca blogul e monitorizat. Iar, pe langa aprecierile si criticile voastre, o sa am parte si de unele “profesionale” 🙂