Nu va lasati cuprinsi de nebunie

Stateam in seara asta si ma gandeam. … Oare ce e acolo jos? La liniile de metrou? Oare pe sine cat curent electric curge? Oare fac arc electric daca ating o sina si ma apropii de chestia aia rosie?  Oare aia rosie cum furnizeaza curent la metrou?

Oare ce se intampla daca sar acuma… cand se vad farurile metroului oglindindu-se in rama? Reuseste sa opreasca? Si daca nu ? Se intampla ceva ?

Pe moment am avut intentia sa pun gandurile in practica. Curiozitatea ma impingea…. si rostul … si sentimentul … si sentimentele … … 

M-a bulversat piuitul inalt al metroului nou care opreste in statie …
Oare de ce ?
Trebuia sa ma opresc ?

M-am urcat in metrou ca un om mut. Uitandu-ma fara sens la tipa de langa mine care se juca pe telefon de zor, cautand ceva care sa imi atraga atentia, cautand ceva care sa ma faca sa vad. Cautand sa vad pe geam o luminita, sau sa fie in statie cineva care sa ma faca sa zic … uite … ceva …. 

Am asteptat jucandu-ma darabana cu degetele pe geanta sa vina statia in care trebuia sa cobor…. si ma gandeam … dar daca ma duc pana in capat … mai am cu ce sa ma intorc … mai are sens sa ma intorc …

Am ajuns acasa cu aceeasi rutina cu care am facut tot acest drum; bucurandu-ma ca sunt scaunele incalzite in mecedesurile de pe linia 131 … bucuros ca am gasit loc jos in metrou si ca e lumina … traversand in fuga ca sa prind inca culoarea verde si autobuzul care ma mai duce o statie acasa … apasand butoanele la lift ca si cand el ar fi stiut singur unde trebuie sa ajung … scriind bloguri … ca si cum doar asta as fi facut o viata intreaga …

Pana cand m-a intrerupt … consilierul meu de imagine 😉  care mi-a zis … “Nu va lasati cuprinsi de nebunie” … si m-am trezit …

La ce ?