Metrou la 15 minute
Pentru aia care nu isi aduc aminte, a mai existat o situatie de genul asta pe magistrata Republica – Dristor2, atunci cand erau lucrari in stati si pe linii. Eh … acuma ele revin. Drept urmare o sa avem metrou la 15 minute, aglomerat si urat mirositor, iar traficul va fi … bineinteles mult mai aglomerat.
Asta ca sa nu uitam de schimbat trenul de la o statie la alta.
S.C. METROREX S.A anunţă publicul călător că, începând cu ziua de sâmbătă, 22.09.2007, circulaţia trenurilor de metrou pe relaţia Republica – Dristor2, după orele 2000, se va desfăşura conform unui grafic de circulaţie cu intervale de 10 – 14 minute între două trenuri succesive. Această situaţie este impusă de începerea lucrărilor de modernizare a instalaţiilor de control al traficului de pe această magistrală, precum şi de lucrările de construcţii-montaj a instalaţiilor care se desfăşoară în vederea finalizării noului tronson N.Grigorescu- Linia de Centură. Prin aceste lucrări se creează premizele ca, odată cu punerea în funcţie a noului tronson, să se poată reduce intervalul de circulaţie dintre trenuri, astfel încât să se îmbunătăţească gradul de siguranţă şi confort al serviciilor oferite publicului călător.
În cadrul noului grafic de circulaţie vor exista staţii unde se vor efectua transbordări ale călătorilor în trenuri aflate la liniile învecinate, în vederea continuării călătoriei.
Informaţiile privind modul de circulaţie vor fi comunicate în permanenţă atât de către personalul de conducere a trenurilor cât şi de către personalul din staţiile de metrou.
Ne cerem scuze publicului călător pentru disconfortul creat şi îl asigurăm că facem toate eforturile pentru gestionarea în mod corespunzător a acestei situaţii.