Mai e mult până ne vom obișnui cu măștile și distanțarea socială
Am fost zilele astea la cofetărie să iau o prăjitură și erau deja două persoane înăuntru. Așa că m-am dus la magazin să iau bere, iar apoi să mă întorc la cofetărie. La Mega, aglomerație ca de obicei, oameni care se înghesuiau în fața rafturilor pentru a cumpăra produse sau doar pentru a se uita la ele.
Când m-am întors la cofetărie mai era doar o persoană înăuntru, așa încât am intrat și eu. Pe jos linii de distanțare socială. Vânzătoarea când m-a văzut a început să strige că mai este o persoană înăuntru și să păstrez distanțarea socială.
I-am zis că nu ne vom obișnui prea curând cu distanțarea asta socială și că asta se va întâmpla abia pe la toamnă. Drept urmare am rămas în ușă, ca să aștept ca celălalt client să termine de cumpărat.
Când am rămas doar eu cu vânzătoarea, mi-a spus că a fost mai devreme la Profi și că o altă persoană se tot împingea ca să ajungă mai repede la coadă mai în față. Ceva normal de altfel. Noi suntem obișnuiți să stăm la coadă, dar noi suntem obișnuiți să ne îmbulzim la coadă. Contactul acesta, baia de mulțime de la coadă este în natura noastră. Noi așa ne-am născut, noi așa am crescut, noi așa am legat prietenii și am cunoscut vecinii, stând la coadă, în aglomerație, fiecare respirând aerul celorlalte persoane.
Noi nu am trăit niciodată această pandemie, nici măcar ceva asemănător. Noi nu am prins foametea din anii ’40, abia dacă am prins comunismul. Dar și acolo noi stăteam la cozi și ne înghesuiam unii în alții ca să nu ne fie frig. Deci partea cu să nu ne mai înghesuim nu este în cultura noastră și în ADN-ul nostru.
Va fi foarte greu să ne obișnuim. Dar e mai simplu să fii tu cel care ignoră persoanele și să le eviți, decât să te cerți cu ele. De asta nu agreez reacțiile isterice ale persoanelor care cred că li se încalcă ”spațiul”. Mie unul mi-e foarte greu să păstrez această distanțare, dar noroc că mă uit în telefon pentru a potoli anxietatea dată de faptul că nu pot să fiu mai aproape la coadă sau că nu știu unde începe coada. Și tot timpul am impresia că va veni cineva să se bage în fața mea.
Oamenii sunt în principiu conservatori și ei nu vor să iasă din zona lor de confort, iar acum vom trece prin această încercare care ne va transforma modul în care interacționăm cu semenii noștri. Va fi greu până ne vom obișnui să stăm depărtați, dar va fi și mai greu să ne revenim mai apoi ca să putem fi iarăși împreună.
Zici că toată perioada asta de restricții și distanțare a fost făcută ca noi să considerăm dușman fiecare persoană din jurul nostru și nu prieten. Iar împrietenirea nu va mai veni înapoi în perioada următoare.