Jurnal de Covid II – bullying-ul
Am făcut și eu bullying la vremea respectivă, pe caz de boală. Dar tot consider că ce am făcut eu a fost relativ justificat. Pe scurt, o persoană mânca ceva prost, se deranja la stomac, nu venea la birou pentru că s-a deranjat la stomac. E o procedură care se practică pe scară largă în diferite medii, unde chestia asta se putea permite. Ei bine, nu și la mine. Pentru că atât timp cât există pastile, nu ești deranjat la stomac. Și dacă mânânci ceva prost, atunci e vina ta, iar pastilele ajută. Vezi unde este bullying-ul aici?
Când vine vorba de Covid, bullying-ul e ceva mai complicat. Apare vina individului că s-a infectat. Apare paranoia oamenilor cu care intră în contact că ar putea să îi infecteze. Aici, persoana care e victimă și care are boala asta, este considerată un lepros, este considerată o pramatie a societății, trebuie să fie pusă cu izoleta și arsă pe rug, pentru că are virusul ăsta.
Practic, covidul e doar o răceală. Ce fel de răceală? O răceală căreia nu i s-a dat de cap de 2 ani, pentru că nu are tratament. Se tratează doar simptomele (Sursa INSP). Dar atunci, dacă tratezi simptomele, oare covid nu este doar un alt simptom? Nu știm, pentru că până la ora 12 suntem în stare de alertă și nu avem voie să facem aceste afirmații.
Dar iarăși, la o răceală, după ce nu mai faci temperatură și nu mai tușești, nu mai ești considerat un pericol. Pentru că nimeni nu știe dacă mai ești pericol sau nu. Pentru că nimeni nu se teme de tine.
În schimb la covid se testează. Bineînțeles, există teste și pentru gripă și pentru tot soiul de alte boli, dar nimeni nu le folosește pe scară atât de largă, precum acestea se folosesc la covid. Iar la covid, testul este literă de lege. El este cel care te bagă în carantină, el este cel care te scoate din carantină.
Dar de fapt, nimănui nu îi pasă de testul tău. Statului nu îi pasă. Pentru stat, ai intrat în carantină, peste 5 zile poți să ieși din carantină fără nicio problemă, fără niciun test, fără nimic.
Când se iese deci din carantină, rămâne la latitudinea fiecăruia. Dacă există un test negativ, teoretic ești vindecat și poți ieși din carantină, dar de asemenea poți ieși din carantină și cu test pozitiv, după ce au trecut cele 5 zile.
Și aici intervine bullying-ul. Depinde foarte mult dacă persoanele din jurul tău, dacă colegii de la birou, dacă societatea te acceptă așa cum ești sau dacă te aruncă la gunoi și în izolare, pentru că ai un test pozitiv.
Ce înseamnă test pozitiv?
Testul pozitiv este complet interpretabil. Există voci care spun că un test pozitiv înseamnă că tu transmiți virusul, mai mult există aceleași voci care spun că un test pozitiv pentru persoanele vaccinate, înseamnă că și ele transmit virusul. Drept urmare persoanele alea s-au vaccinat degeaba, dacă după trei doze, există un virus, care trebuia să fie omorât de vaccin, dar el se manifestă pe acolo.
Acoperiți de lege sau nu, oamenii au profitat în ultimii doi ani de aceste reglementări și au împărțit semenii lor, între persoane bune și persoane rele. Între persoane bolnave și persoane care se distanțează de persoanele bolnave.
Iar astfel apare bullying-ul.
Iar eu acum, am niște teste pozitive. Mă simt normal, așa cum am mai răcit de-a lungul vieții, dar ma simt marginalizat și ignorat.
Cand faci toxi-infectie alimentare poti sa bagi tu ce pastile vrei, smecta, furazolidon, debridat ce vrei tu, ca o saptamana te caci de te ustura curul. Cam asa e si cu vaccinul, pana nu iei si isi formeaza corpul anticorpii necesari tot degeaba, poti sa faci 7 doze de vaccin.