Acum, când vine vorba de căști in ear, în ureche, eu sunt foarte pretențios. Asta și dintr-un simplu motiv, căștile trebuie să se potrivească foarte bine cu urechea mea și să nu-mi creeze vreun disconfort. De asta mi-a luat două săptămâni de teste ca să pot să vorbesc despre căștile astea. Iar de la început, pe lângă detaliile tehnice, eu am o altă caracterizare a acestor căști. Ăstea sunt căștile care nu se descarcă.
Per cutia lor scrie că ele țin vreo 8 ore de ascultare. Dar nu stai 8 ore cu căștile în urechi. Nici nu știu dacă se poate, eu nu pot. Drept urmare eu nu am văzut căștile cu o baterie mai jos de 60%, de când le folosesc, înainte de a le băga înapoi în carcasă. Iar carcasa, parcă am încărcat-o o singură dată în aceste două săptămâni. Carcasa vine cu încărcare wireless și e cea mai stabilă și corectă încărcare wireless pe care am văzut-o, pentru un case de căști. Adică se conectează la încărcător și se oprește doar după ce a terminat de încărcat. În partea de jos are și mufă USB-C pentru cei care vor să încarce pe fir, dar eu sper că toată lumea are pe birou un port de încărcare wireless.
Apoi urmează căștile. Ele arătă simplu, dar sunt pline de tehnologie. Și când spun asta mă bazez pe aceste două săptămâni în care am folosit căștile în fiecare zi. Jabra sunt căștile care au o soluție de noise cancelling, de anulare a zgomotului de fond adaptivă. Ceea ce înseamnă că ascultă, procesează zgomotul din jurul tău și anulează sunetele deranjante. Cum ar fi, zgomotul traficului, vâjâitul mașinilor pe stradă. Dar lasă să treacă sirena unei ambulanțe, tocmai pentru a fi alert atunci când aceasta se apropie de tine. Dar nu auzi un claxon de mașină, nu auzi nimic la metrou. Iar aici mai e un aspect pe care l-am văzut eu. În comparație cu alte căști, care dau o senzație de presiune atunci când încearcă să anuleze zgomotul exterior, aici e liniște. Drept urmare ai liniște la metrou, ai liniște atunci când mergi pe trotuar și asculți muzică și nici nu mai auzi vântul care face în câști acel sunet pe care îl știm cu toții că se aude când sufli în microfon.
Căștile au 6 microfoane care te ajută să ai cea mai clară voce atunci când vorbești la telefon sau atunci când ești într-un space, pe rețeaua de socializare X. Am participat la un space pe X, mi-am ascultat înregistrarea și am fost surprins să mă aud că am avut aceeași voce cum aș fi vorbit la un microfon normal, ca acesta, folosind căștile Jabra Elite 8.
Jabra nu este un brand necunoscut pentru noi. Este un brand elitist, care a pornit din a produce echipamente de call center, căști de call center și soluții de conferință, apoi s-a dezvoltat și pe partea de consumer, unde a venit cu o sumedenie de căști și soluții auto pentru hands-free de-a lungul timpului. Și tot timpul s-a axat pe calitate. De exemplu pentru acest model, pe cutie scrie că Jabra a scanat peste 65.000 de urechi ale oamenilor pentru a defini ce formă să aibă căștile și cum acestea să fie folosite de oameni.
Din acest motiv se spune că Jabra 8 Elite sunt căștile perfecte pentru alergare, cele care nu cad din urechi și cele care au cea mai mare rezistență. Ei o numesc rezistență de tip military grade. Practic au parte de certificare IP68 pentru căști, ceea ce le oferă etanșeitate pentru imersiunea în apă până la 1,5 metri și sunt rezistente la praf și apă. Teoretic ai putea înota cu ele, dar practic eu spun că dacă te prinde ploaia afară și îți place să mergi prin ploaie, eu spun că nu ar fi nicio problemă să faci acest lucru.
Căștile sunt rezistente la orice fel de mediu, iar producătorul spune că au fost testate la temperaturi de 40 de grade, cu o umiditate de 93%, au trecut printr-un test de stropire de 15 minute cu apă sărată, iar apoi uscate la 40 de grade, pentru a demonstra rezistența lor.
Dar cum se aud? Ei bine, le auzi doar tu. Colegii tăi nu vor ști că asculți muzică sau ceva și nici tu nu îi vei putea auzi, datorită anulării zgomotului de fond. Sunt 6 microfoane care sunt folosite la anularea acestui zgomot înconjurător, iar mai departe căștile vin și cu integrare cu Google Asistant, conectivitate cu ceasurile care au bluetooth, de unde poți controla muzica, dar și funcționalitatea Spotify Tap. Când vine vorba de volum, față de căștile mele obișnuite, aici nu a fost nevoie niciodată să-mi dau telefonul sau laptopul la maxim, pentru că se aud foarte tare.
Dacă le instalezi aplicația Sound + de la Jabra, disponibilă în magazinele de aplicații, ai acces la opțiunea de Dolby Audio și Dolby Spatial Sound care îți oferă o complet altă experiență de ascultare a muzicii.
Căștile sunt disponibile și pe Jabra.com, iar acolo e și o opțiune exclusivă pentru culori, ia prețul este de 979 de lei. Ah, o încărcare a căștilor în carcasă timp de 5 minute, îți oferă o oră de funcționare a lor. Perfecte pentru birourile aglomerate cu multă gălăgie.