Incercare de dialog, intre mine si stimabila vecina ;)

Stimată Doamnă,Am aflat cu indignare faptul că am fost reclamat la administraţie. Motivele exprimate de dumneavoastră n-au fost inţelese nici de mine, nici de administratora blocului.

Pentru a continua aş dori să spun câteva lucruri despre mine:
Am aproape 25 de ani … [ …] Sunt o persoană liniştită care nu işi permite excese, exceptând faptul că lucrez mult prea mult. Pentru aceasta nu-mi permit să vin cu persoane straine acasa, sa tin petreceri, sau sa orice altceva. Ca orice om care e in floarea vârstei şi care trebuie să se intreţină singur, ajung acasă şi adorm direct.

Dacă credeţi că există in comportamentul meu, anumite idei care nu sunt corespunzătoare cu normele de etică şi moralitate, aş dori să avem o discuţie pe cale amiabilă, să vedem, să analizăm, să luam decizii.

Atât timp cât pot gasi în dumneavoastră – ceea ce trebuie să fie langă usa casei mele – si anume un vecin, încrezător ca vom putea găsi momentul în care să putem analiza si soluţiona temerile si neîncrederea dumneavoastră, va astept să imi spuneti cand vă pot deranja cu o mica discutie.

Inchei prin a spune că implicarea altor factori, administraţie, proprietar, poliţie in soluţionarea unor probleme intre noi, nu are rost, atâat timp cât eu sunt la nici doi metri distanţă şi deschis la discuţie şi solutii.

Cu deosebita consideraţie,

si vreo 4 numere de telefon mai jos …

Pai daca nici cu scrisoarea asta nu se rezolva … atunci… sa fiu iertat … dar are …

Cristi Dorombach

Cristi Dorombach, creator de conținut la techcorner.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzică, viața de zi cu zi pe blog.

11 thoughts on “Incercare de dialog, intre mine si stimabila vecina ;)

  1. Dacă nu merge nici măcar cu scrisoarea asta e perfect justificabil să pui mâna pe topor…
    Dar eşti prea civilizat pentru asta, sper să se rezolve pe cale amiabilă problema.

  2. dar vecina ta iti viziteaza blogu? smart ass!

    in loc sa scrii 10 posturi in blog in juma de ora, mai bine ti-ai creste mintea…

  3. “Pai daca nici cu scrisoarea asta nu se rezolva … atunci… sa fiu iertat … dar are …”

    Nisip in piz**?

Leave a Reply