Îmbătrânim urât de tot

Am avut nefasta șansă să urmăresc săptămâna asta o discuție care m-a dezamăgit și m-a întristat extrem de mult. Discuția era online, tocmai de asta am și întrerupt-o atunci când am văzut că nu are sens. Dar m-a dezamăgit faptul că nu am reușit să evoluăm deloc ca indivizi în această societate.

Conflictul între generații

Știți moșii și babele cu care vă certați în tramvai pe scaune. Nu, nu vă certați, că doar noi ăștia bătrâni ne certăm cu ei. Tineretul își pune căștile în urechi și merge cu trotineta sau își pune căștile în urechi și ignoră un scandal pe care oricum îl are acasă și e sătul de el.
Dar toți cei din generația mea devin acești moși și babe ursuzi, care nu reușesc să se impună și să aibă un dialog cu alte generații. La fel cum moșii din tramvai put, la fel și noi vom fi la vârsta lor.
Și deja am început să fim.

Nu putem să ne depășim limitele

Te gândești că perioada asta ar fi trebuit să fie de reflecție, de a învață câte ceva, de a te transforma și de a încerca lucruri noi. Dar nu. Nu a fost așa. Și revin la cearta de care scriam mai sus. În povestea respectiva, un nene era supărat pe o altă firmă. Că firma aia este capul răutăților și așa mai departe. Iar în acea discuție, a găsit un exponent al acelei firme, care n-avea nicio treabă cu răutățile respective, doar că a colaborat la un moment dat cu firma. Și dă-i cu sete. Că tu ești de vină că lucrezi acolo.

Wait? What? Ăsta a fost momentul când am oprit. Și mi-am dat seama că suntem greșiți ca generație, că nu putem să acceptăm o părere de lângă noi, că nu suntem de acord cu orice altă părere care ne-ar scoate din zona noastră de confort. De asta pe vremea comunismului stăteam liniștiți în întuneric la ora 19, pentru a face economie de energie. De asta în 2020 am stat liniștiți fără apă caldă, în plină pandemie. Pentru că suntem greșiți și pentru că ne e mai ușor să aruncăm acuzații, în loc să aflăm opinii care să ne dezvolte.
Etichetăm și acceptăm doar ce ne place nouă. Ceea ce e trist.

Cu ce era vinovat personajul din ceartă, în afara faptului că lucra la firma rău famată, nu-mi dau seama. Dar mai ales, cum era el vinovat pentru ceva ce se întâmplase acum 10 ani. Păi s-a întâmplat acum 10 ani.

Ce ai făcut acum 10 ani?

Cearta asta îmi pare ca acele certuri clasice de acasă: m-ai înșelat acum 10 ani. Mai ții minte când te-am sunat pe 2 septembrie, acum 10 – 15 ani, când trebuia să fii acasă și nu ai răspuns la telefon. M-ai înșelat nenorocitule. Sau invers – după caz. Iar persoanele care se ceartă nu au reușit să depășească evenimentul, nici nu au învățat nimic din el și continuă să se limiteze în niște lucruri minore, inexistente, dar care le macină toată existența acum.

În loc să considere că a trecut destul timp de la momentul producerii acelui eveniment și să găsească soluții care să nu îi afecteze, există acest gen de personaje care se duc direct în mormăind în timp ce cară asupra lor povara acestei nereușite. Nu ți-a ieșit ceva, continui să dai vina pe lucruri, în loc să găsești soluții. Sau dacă ai soluțiile respective, continui să arunci acuzații în loc să promovezi soluțiile care funcționează. Iar asta nu ne face să ne dezvoltăm. E ca și cum în urma unei astfel de crize de gelozie, partenerul divorțează de tine, se căsătorește cu altcineva și tu continui să te duci să strigi cuvinte urâte pe stradă.

Unde e suportul pentru noua generație

Noi suntem generația care nu ne înțelegeam cu părinții noștri. Vă amintiți? Stăteam afară până târziu și trebuiau să vină, să ne aducă în casă. Am avut numerele de telefon cu 89 pentru acces la internet și am generat facturi astronomice pentru acea dată. Aveam discuții în contradictoriu cu părinții pe orice temă, de la culoarea părului, la stilul de îmbrăcăminte, chiar și la atitudinea în societate.
Vedeți că ne-am transformat fix în parinții ăia pe care îi uram noi. Fix în boșorogii din tramvai. Nu există nici o exceptie și nu este nici o excepție cel puțin din ce văd eu în jurul meu.

Atunci cum să te consideri că gândești liber, dacă nu înțelegi și nu îi susții pe cei care îți vor plăti pensia până la urmă. Cum să vii să spui că ești pro LGBTQ(și alte caractere), dacă vrei așa în pat cu 2 femei, dar cu 2 bărbați nu 🙂

Nu văd pe nimeni care să susțină noua generație. Toată lumea se așteaptă ca ăștia tineri să fie cel puțin la fel de buni ca noi. Dar nu, ei sunt mai buni; asta ne sperie. Iar pentru că nu înțelegem limbajul celor tineri, ne certăm cu ei, la fel cum ne certam cu părinții noștrii. Am avut parte de o astfel de ceartă și o regret și acum. Îmi pare rău că am reușit să mă cert cu cineva din noua generație, care nu voia să fie rău, dar nu înțelesese că focul arde, până nu a pus mâna în el.

Îmbătrânim urât

Nu zic că nu avem empatie, nici nu trebuie să avem. Decât un fals oh sărăcuțul de tine, mai bine un oh, hai să găsim o soluție la asta.
Dar încetați să mai aveți păreri care să dureze mai mult de câteva luni – de exemplu. Lumea se schimbă prea repede și prea puțin îi pasă de părerea ta pe care tu o susții. Lucrurile de acum sunt atât de efemere și atât de volatile încât dacă tu rămâi cu gândirea ta – greșită – te vei nișa în această părere și vei fi marginalizat de marea parte a societății.

Soluția la asta este dialogul și nu aruncarea de acuzații. Și dialogul înseamnă găsirea unor soluții, dar și aplicarea lor. În schimb noi cum nu știm să facem asta și nu vrem să ieșim din zona de confort, iar asta ne transformă în pensionarii ăia care înțeapă mingea copiilor ca să nu se mai joace cu ea în spatele blocului.