Graffiti la metrou

exclusiv piticu.ro

Articolul asta ar putea sa fie unul trist. Apa Nova, impreuna cu Metrorex si PMB au desenat un metrou ca sa simbolizeze astfel ziua apei, asa cum a aparut in presa.  Dar nu e, pentru ca am urcat un clip pe Youtube, iar la relationari mi-a aparut clipul asta.

Am fost miercuri seara in depoul Pantelimon de metrou sa particip la actiunea de desenare cu graffiti a metroului ce va circula pe linia M1. Ne-am strans la ora 10 in fata portii, ca sa trecem prin procedura complicata de declarare a actelor, de verificat masini si de permitere a accesului. Firma de paza nu putea lasa pe oricine sa intre acolo, in mod legal.

Street Art la metrou am vopsit un metrou 1

Am mai fost aici acum doua zile.

Cand s-au dat jos din masini, tinerii pareau deja obositi. Se uitau putin nedumeriti in jur, de ce trebuie sa intram pe poarta principala, de ce ne cere ala buletinul, de ce ne intreaba cum ne cheama. Ar mai fi ramas sa ne si pozeze, ca n-am vazut prin jur camere de supraveghere.
Am intrat in incinta insotiti de un agent de paza, care ne spunea unde trebuie sa ajungem: acolo in vale, unde e lumina aia.
Mergeam pe un drum asfaltat luminat din cand in cand, de cate un bec chior, cine stie de cati ani vechi. Asta pana cand un tip din gasca cu care eram noi spune: “am mai fost aici acum doua zile! Am venit sa vad cum era zona, unde trebuie sa venim, ce trebuie sa facem, etc”
Nu am stat sa ne gandim cum a sarit gardul, cand l-a sărit, cine l-a vazut si cine nu sau ce a facut in depou, probabil alt metrou.

Lasa-l ca ruleaza ceva.

Ajungem la depou si intram inauntru. Ne gandeam ca va fi frig, dar din contra, depoul de metrouri e ceva cald si am impresia ca metrourile raman sub tensiune toata noaptea. Ni se prezinta metroul, ce avem voie sa facem, ce nu avem voie sa facem, ce trebuie sa filmam si pozam si ce trebuie sa nu pozam. Intre timp zona se umple de agenti de paza, care se bucurau si se uitau la noi, nu ca sa plecam prin alte zone sau sa ne curentam de ceva, ci ca sa nu ne indepartam de trenul pe care trebuia sa-l vopsim.
Ne apucam de vopsit cu spray-urile si imediat aerul din depou devine irespirabil din cauza aerosolului. Au venit baietii de acolo si au dat drumul la niste ventilatoare puternice care scoteau aerul afara, dar nu pareau sa faca fata. Asa ca mai ieseam afara sa ne racorim si sa respiram aer curat.
Dupa doua vagoane de vopsit baietii au luat o pauza, asa ca am iesit afara sa fumam. Dupa pauza eu m-am gandit sa mai fumez o tigara, iar unul din baieti credea ca ma duc in masina. Am zis ca nu. Mi-a raspuns, lasa-l in pace ca ruleaza.

In masina nu era nimeni.

Dar de ce nu le fac pe toate?

Toata seara a fost cerc in jurul nostru. Veneau toti oamenii din depou sa vada cum vopsim noi metroul. Probabil pentru ca alte picturi nu stiau cum sunt realizate si doar se trezeau cu metrourile pictate dimineata. De fapt noaptea in depoul Pantelimon nu prea e aglomeratie. Vine cate un metrou nou, care se spala se gareaza pe linie si acolo sta. Cele vechi nu se spala. Asta pentru metrourile care se intorc in depou, ca mai sunt si metrouri care raman pe traseu, la intrarea in statii sau pe undeva.

Au pictat in varf de munte.

Unul din grafferi povestea la o tigara ca mai sunt chemati la tot soiul de evenimente de genul sau sa picteze diverse obiective. Unul dintre ele, cel mai interesant, a fost zilele astea cand au trebuit sa deseneze un turn de apa, undeva langa o cabana in varf de munte, pe undeva pe langa Brasov. Si chiar daca nu vor sa isi arate fata camerei, grafferii sunt niste oameni ok. Vorbesc cu tine, rad de tine, au grija sa nu te impiedici, sa nu te stropeasca cu vopsea. Isi fac treaba cu extrem de multa responsabilitate si rabdare, uitandu-se din 5 in 5 secunde la ce deseneaza ca sa iasa asa cum trebuie. Nu pentru ca exista o schita pentru asa ceva, ci pentru ca asta e arta lor si faptul ca o deseneaza corect ii promoveaza pe ei mai departe.

In schimb pentru ca grafferii nu au vrut sa fie filmati sau fotografiati nici nu i-am stressat prea mult ca sa aflu una, alta despre ei. Dar voi afla. Si pe langa asta, pe la ora 2 mie mi s-a facut rau si n-am mai putut sta sa vad cum se termina metroul de pictat, asa ca am plecat acasa.

Si video-ul oficial:

si pozele exclusive.

Multumesc Matei Psatta – GMP pentru facilitate.

Cristi Dorombach

Cristi Dorombach, creator de conținut la techcorner.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzică, viața de zi cu zi pe blog.

Leave a Reply