Zilele astea, desi eu recomandasem sa NU faceti update la iOS7, daca nu sunteti pregatiti si daca nu doriti neaparat nimic in plus, tot mai multi prieteni si cunostinte si-au facut update pentru iPhoanele lor la noul sistem de operare.
Apoi au venit sa mi se laude ca si-au pierdut agenda telefonica, aplicatiile si altele. Pana aici toate bune. Iar povestea asta putea fi evitata daca telefonul avea un backup sau daca agenda era conectata pe un cont de gmail spre exemplu.
Eu am urmatoarele setari. Agenda telefonica pe Google (pentru a o folosi pe andorid si Windows Phone si pentru a se sincroniza singura) si backup automat in fiecare noapte.
Backup-ul este sincronizat in cei 5 giga gratuiti din contul de iCloud, care tine de contul de iPhone. Altul fata de Google sau alte setari de mail. Backup-ul se efectueaza in fiecare noapte, cu telefonul conectat la curent si la wireless. Setarile de backup se gasesc din settings > iCloud > storage and backup.
Daca nu aveti cont pe iCloud de ce aveti iPhone? Sau daca nu va conectati androidul la contul de Gmail, atunci de ce l-ati cumparat? Acestea sunt telefoane dependente de internet si de conectarea cu aceste servicii.