Mă întreb când a devenit Facebook un loc de hate, locul unde se varsă toate problemele și locul de unde apar toate problemele. De fapt am putea spune că asta a fost întotdeauna. Dar totuși, când a devenit atât de nociv?
Când spun întotdeauna mă refer la faptul că fiecare a avut câte un scandal pentru un like pe Facebook la tipa aia sau la băiatul ăla. Pe vremea respectivă, un like era egal cu o altă intenție pe rețeaua socială. Cam cum este acum cu swipe dreapta. Iar acest like se putea vedea public.
Și tot înainte aveam pe Facebook celebrele poze cu pisici. De fapt cam toata lumea cred că și-a luat pisici ca să aibă ce să pună pe Facebook. Aici se strângeau likeurile.
Ce s-a întâmplat cu likeurile și bucuria de pe Facebook
Pe undeva prin 2015, pe unul din grupurile de pe Facebook a apărut expresia ”punem și asta la dosar”. Venise nu știu de la cine, dar a fost preluată și folosită intens, de către membrii grupului care erau amenințați cu dosarul de pe rețeaua de socializare.
Nu ar fi fost o problema amenințarea cu dosarul, pentru niciunul din membrii grupului. Dar așa cum sunt grupurile de pe rețeaua socială, expresia și faptele au plecat ca un zvon, ca o manipulare și au reușit să cucerească tot Facebookul.
Îți aduci aminte că pe vremea aia era o goană disperată după likeuri. Și au apărut psihologi care să spună că nu e bine să alergi după likeuri, că nu e sănătos și că nu sunt likeurile soluția vieții acesteia.
Asta a curățat din oamenii care alergau după likeuri pe rețeaua socială. Și i-a transformat în ”influenceri” și restul lumii. Cum e și în viața reală, bogații și săracii invidioși pe bogăția bogaților din story-uri.
Am întrebat de ce puneți story-uri. Sunt mesaje care dispar în 24 de ore. Continui să înțeleg de aici că acestea sunt mesaje care nu aveți curajul să vi le asumați. Și ca să întăresc afirmația, mă uit că sunt cam unul din cei 10 bloggeri / creatori de conținut din România, care reușește să aibă aceeași bază de date de 15 ani. Majoritatea ori le-au închis, ori le-au șters. Ba chiar și clipurile youtube de acum câțiva ani au fost trecute pe privat, toate. Asta pentru a nu mai fi găsite.
Energia creării de conținut pentru rețelele sociale se consumă într-un mod inutil prin aceste story-uri. Stai să compui story-uri și pierzi extrem de mult timp pentru a le produce, ca ele să dispară după 24 de ore. Ca ele să fie văzute de un număr limitat de persoane și ca atenția din jurul lor să fie extrem de redusă. Iar asta nu face decât să crească superficialitatea și nu permite evoluția de la content de tip ”junk” la conținut profesional sau cum ar trebui să producă cineva un conținut serios – dacă vrea să-l producă serios.
Un alt moment când likeurile de pe Facebook și-au pierdut valoarea și au transformat rețeaua într-un loc de ură, este atunci când Facebook a intervenit în paginile brandurilor și le-a cerut bani ca mesajul lor să ajungă la oameni. Cu alte cuvinte, cineva care a dat like organic unei pagini este privat de dreptul de a vedea conținutul acelei pagini, pentru că pagina nu investește bani în Facebook și nu investește bani ca să trimită conținutul către cititori. Ar putea exista o soluție aici, dar Facebook nu este interesat de asta.
Între timp tot mai multă lume este pe Facebook
Și pentru că este tot mai multă lume pe Facebook, ca în orice comunitate, ce se propagă mai ușor? Mesajele grele, mesajele dureroase, mesajele înșelătoare și cele care afectează persoanele în momentul de față. Aici AI-ul de la Facebook, algoritmul care aranjează ce se vede în timeline este înșelat de atenția pe care mesajele negative o primesc. Algoritmul măsoară cât stă cineva să citească un status, iar pe baza lui îi consideră importanța pentru alții. Și așa avem acum persoane care doar se lamentează, care nu vin cu soluții și care eu le văd ca acel tip de oameni, care au o zi proastă, vor să strice și ziua celorlalte persoane. Facebook consideră că toată lumea din grupul de prieteni trebuie să aibă o zi proastă, pentru că cineva a scris un lucru prost pe rețeaua socială. Nu știe limba română să traducă ce a scris acolo. Ci doar câtă atenție primește un anume mesaj. A primit atenție, înseamnă că e pentru toată lumea.
De asta mesajele de genul: vreau să știu dacă această postare este citită, sunt făcute ca să atragă atenția asupra contului respectiv, dar și pentru a manipula oarecum rețeaua de socializare, pentru a trage acea atenție asupra textului. De asta mesajele care au tone de text, apar acolo către oameni, chiar dacă mesajul nu transmite o energie pozitivă, nu are un ton pozitiv sau nu vine și cu o soluție la o problemă.
Dar tot din cauza asta, nici mesajele care manifestă o problemă nu se mai propagă pe rețeaua socială. În loc să schimbe oarecum modul de funcționare al societății, a reușit să fie un mecanism prin care să se propage modul nociv de funcționare al societății. Și nici nu se va schimba prea curând.
Există viață după Facebook
Tot timpul mi-a fost oarecum milă de persoanele care trebuie să creeze story, de oamenii care trebuie să facă conținut pentru rețeaua socială. Iar eu m-am gândit altfel.
Unde rămâne acest conținut?
De asta pentru 50 de lei pe lună, blogul ăsta are arhiva de articole din 2005. Și mă uit la pagina de memorii, dar și la articolele din arhivă. Cât am evoluat în ultimii ani, în ce poziții am evoluat. Ce făceam mișto înainte, de ce nu mai facem lucrurile alea mișto acum? Ce campanii făceam înainte și de ce acum aceste campanii nu că nu se mai fac, dar cei care le-au făcut și au avut succes, cred că acum un story este mai important decât un material care rămâne și livrează în timp.
Și mai e un aspect aici. Tinerii nu sunt pe Facebook. Tinerii sunt pe Youtube, Tiktok, eventual instagram doar ca să vadă poze. Și chiar dacă tinerii sunt pe celelalte rețele sociale, nici acolo nu este conținut pentru ei.
Între timp eu am ajuns să prefer twitter. Interacțiunea acolo este mai serioasă, decât un like de milă dat pe Facebook.