Mi-a venit aproape imposibil să fiu atee de când m-am întors în România, după o absență de fix un an cu ochii pe ceas. Mi-am intrat greu în ritmul românesc de haos, mi s-a reglat destul de greoi pulsul după cel de-acum un an. (Cei care nu vor s-audă bășini de Suedia din gura unei dezertoare românce să dea click pe ics, ca să ne scutească din start).
Cert e că era de vreo 3 ori s-o mierlesc în trafic: o dată din cauza unui nene care venea-venea-venea către mine pe contrasens vorbind la telefon, o dată din cauza unei îndobitocitor de frumoase blonde care credea probabil că semnalizarea se pune doar când e ritm de house la radio și încă o dată cu niște milițieni “în misiune”, cu sânje-albastru, pentru care nu se aplică regulile de tăiere a linei duble continue și limita de viteză în localitate. Sar ca broasca-n paralelă cu traficul suedez, unde efectiv te plictisești de moarte, pentru că sunt toți previzibili. Pulsul cască de plictiseală și poliția o freacă la rece, punând fiola random ălora care merg regulamentar, ca să iasă la norma de controale.
Dar să revin la imposibilitatea ateismului în România. De ce mi s-a-ntâmplat? Pentru că, stimabililor, existența îngerilor nu numai că este explicabilă și justificată în România, dar și necesară. Al’fel cum supraviețuiesc în trafic atâția umani incompetenți în șofereală (pentru că da, în trafic e mai important să știi să te ferești decât să șofezi) cu permise luate evident pe șpăgi?
Să vă zic de bine de români și România? Uite că vă zic, na: românii sunt mișto, sunt mai calzi decât suedezii, mai săritori, dar în extrema cealaltă pe mulți vă văd blazați, resemnați, deprimați. Și vă înțeleg și sufăr pentru voi. Zău de nu. Mai ales când fac comparație între clima României și cea a Suediei, între Marea Neagră și Marea Baltică. România are avantaje geografice și de climă net superioare și plânge sufletul în mine când văd că nu sunt puse în valoare din punct de vedere turistic. Am regăsit Constanța prăfuită ca vai mama ei, cu mațele p-afară, aproape părăsită. Obiectivul turistic accesibil al Constanței e mall-ul Maritimo. În parcul cel mai mare al ei – Tăbăcărie – tronează regal rahații de câine. Mi-a venit plodu’ plin de “noroc” pe spate, că el credea că e ca-n Suedia, unde copiii se pot juca în iarbă liniștiți.
“- Mamă, oamenii ăștia vorbesc ca noi”, mi-a zis când a coborât din avion. Și i-am înțeles bucuria, e minunat să-ți auzi limba maternă pe care o credeai deja un cod între tine și părinți, vorbită de toți în jurul tău. Însă, micuțul, după o săptămână, când a văzut că trotuarele nu sunt pentru pietoni, ci pentru parcat mașini, că bicicletele merg pe stradă, nu pe pistă separată, că străzile sunt pline de gropi, parcurile pline de rahați, m-a întrebat timid la ureche: “noi când ne întoarcem acasă la Suedia?”