Mai animalule, lumea este satula de ziaristi! Asa ca am vrut sa vedem daca la noi in tara oamenilor normali li se face mila de ziaristii oropsiti. Am inventat un carton, o poveste, un nume si am plecat la cersit. Pentru credibilitate, am luat niste haine mai vechi din sifonier, pe care le-am tarat putin prin praf si le-am murdarit cu acuarele si espresso. Timp de o ora si douazeci de minute m-am numit Ioana Maxim, o ziarista simpla, concediata cu tupeu din cauza unei anchete explozive despre o persoana extrem de importanta. Acum nu ma mai angajeaza nimeni. Traim intr-o tara corupta.

LOCATIE: In fata Teatrului National, la expozitie.

ORA 14:15 – Imi aranjez decorul, fotograful trage primele cadre. Un tip vede toata treaba asta, se prinde, vine la mine, imi arunca o hartie de 50.000 de lei vechi in cutie si-mi spune ca-i misto ceea ce vrem noi sa facem.

ORA 14:18 – Apare un batran suparat. Ma intreaba cum am ajuns sa cersesc si daca masina de scris este de vanzare. Este fan Dinu Gheorghe si al Partidului Republican. Imi da 10.000 de lei vechi, dupa care imi povesteste de tineretea lui si de vremurile in care lucra la Ministerul Afacerilor Externe.

ORA 14:35 – Apar doua tipe care ma privesc oarecum uimite si scarbite. Ma intreaba daca stiu cand este Ziua Mondiala a Libertatii Presei si daca am vreo legatura cu cazul Rodipet. Nu imi dau bani, dar imi fac fotografii cu telefonul. Autografe nu imi cer.

ORA 14:37 – Un baiat citeste ce scrie pe cartonul meu si se apropie. Ii povestesc cum m-au concediat pe mine jigodiile alea. Imi da 10.000 de lei vechi si imi cere numarul de telefon. E student la Jurnalism si vrea sa-si faca o revista. As fi tocmai potrivita, crede el. Pe aceasta cale vreau sa-i spun ca revista noastra-i mai tare si baietii sunt misto. Deci nu accept, da?

ORA 14:40 – Doi tineri trec prin fata mea. Se opreste fata, se apropie, imi pune 20.000 de lei in cutie si ma intreaba care-i treaba. Ma compatimeste si imi spune ca si ei sunt ziaristi la Timisoara. De fapt, ii intereseaza de unde pot lua troleul 66.

ORA 14:46 – Se opreste o doamna sa stea de vorba cu mine. Doamna Viorica este jurista si are nevoie de cineva care sa-i documenteze materialele pentru presa, fiindca ea nu are timp. Vrea sa ma angajeze, facem schimb de numere de telefon, imi da 10.000 de lei vechi si ma sfatuieste sa-mi bag actele pentru somaj, sa mai iau si eu un ban cinstit. Sa-mi bag actele daca n-are dreptate!

ORA 15:08 – Din spatele meu vine un caine care ma adulmeca. Pesemne ca nu i-a convenit mirosul de cafea si Tempera de pe hainele mele, caci s-a carat ca o curva nenorocita dupa prima merdenea care i-a iesit in cale.

ORA 15:13 – Au revenit colegii ziaristi de la Timisoara, care probabil ca nu au gasit troleul 66. Fata imi face un semn discret cum ca tin cartonul invers.

ORA 15:30 – Apare un tip cu chef de vorba. Ii spun povestea, care nu-l emotioneaza, dar imi da 2 lei noi si-mi spune: “Pai daca te-ai dat si tu la balauri!” Asta e, frate, zmeul nu era acasa! Cinci minute mai tarziu, distractia se termina. Strang taraba, numar banii.

RECAPITULARE: Intr-o ora si douazeci de minute am strans 120.000 de lei (vechi), doua oferte de joburi si una de cumparare a masinii de scris. In cele 20 de zile lucratoare ale lunii, muncim 8 ore pe zi. Salariul minim pe economie este de 3.300.000 de lei vechi. Din toata tampenia asta rezulta ca, in principiu, muncesti pentru 16.500 de lei vechi pe ora, fara a avea sansa de a cunoaste oameni interesanti ca aia din fata Nationalului.

Articol preluat de pe www.maxim.ro