E 5 dimineata si nu vezi nimic. Nu distingi verdele copacilor de cenusiul noptii, inca nimic nu e definit. Doar parfumul de verde si flori e cel ce iti trezeste simturile. Nu e frig, dar nici cald si totusi esti inabusit de o aroma dulce ce te face sa visezi.
Dar nu. Vine primul autobuz si iti dai seama ca nu esti singur. Sunt altii la fel ca tine. Revolutionari. Toti tacuti, cu acea alura pe fata ce te face sa te bucuri ca te-ai trezit cu noaptea in cap. Fiecare isi gandeste ce are de facut azi, repeta instinctiv programul zilei ca o poezie de mult stiuta.
La Romana ne intalnim cu mai multi revolutionari, apar primele tigari, apar primele poze. Fortele de represiune isi fac simtita prezenta, intr-un mod tacut, dar pozand spatiul si pe fiecare dintre noi. In continuare nu se vorbeste, mai ales ca fiecare stie ce are de facut.
Vine al doilea autobuz, gol de data aceasta. Ne suim toti in el, la fel cum condamnatii se suie in autobuzul ce ii va duce la spanzuratoare. Nimeni nu zice nimic. E aceeasi atmosfera de fericire, bucurie ca vom realiza astazi ceva ce ne va tine minte peste ani.
Uitandu-ne pe geam, vedem ca nu suntem singuri. Peste tot in oras, grupuri de revolutionari se aduna, converseaza, se indreapta spre acelasi punct spre care ne intreptam si noi.
Avem puterea sa speram.
Romania VOTEAZA azi !