Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii (2006)

Sa faci un film in 2006 despre evenimente ce s-au petrecut inainte de 90 e greu. Mai sunt doar vreo doua tramvaie de pe vremea aia, si nu erau asa de luminate. Mai sunt doar cateva masini olcit. Nici geamurile nu mai sunt aceleasi. Reflecta altceva. Si atunci nu aveam fete cu rimel si creion de ochi. Si nici macar mame vopsite blond.

Mi-au revenit flashback-uri in memorie, cu piesele de masina de sub pat. Cu telefonul la capatul caruia era intotdeauna o voce dupa ton. Cu berea cu sare … de la botezul Terezei. Cu mancarea de la restaurant, acasa, si frigul ce intra pe geamul din bucatarie. Cu tata care fuma si vorbea cu unul din cei responsabili de partid, in bucatarie. Apartamentul mic, intunecat, cu bau-bau, camasa pusa pe bec ca sa nu se vada afara ca avem lumina aprinsa. Vecinul din blocul din fata, care nu se culca pana nu ne culcam noi. Cucuveaua ce a aparut inainte de decembrie la noi pe strada si a trezit toata strada. Alimentara, nou deschisa, goala.

Tata care a intrat pe usa … si a zis … au venit la cafenea … si au strigat “A cazut Tiranul!” … Televizorul care a mers de la 10 dimineata pana a doua zi seara, si am crezut ca va lua foc. Scartaitul de roti din timpul noptii …

Filmul reflecta toate acestea foarte bine…. insa … individual … s-a schimbat ceva? Da, am un laptop in brate, fumez Kent, si gandesc liber (!?!) … in rest … e la fel …