Cum îi spui Ţăranului că e ţăran?
Ok, avem un Taran. El, ca orice om de altfel, face tot ce trebuie sa faca. Mananca, doarme, vorbeste, conduce masina, lucreaza si asa mai departe. Dar e taran. Acum, daca stam sa ne gandim bine toti suntem tarani, pentru ca mai devreme sau mai tarziu toti ne tragem dintr-un sat, ceva, acum cateva sute de ani nu existau orase p’aici, existau doar sate p`aici si targuri si hanuri (a se citi povestile de liceu).
Eh, intre timp lumea a inceput sa calatoreasca, sa cunoasca, sa descopere europa, sa vada ca nu toti sunt tarani, ca au aparut orase si civilizatie. Drept urmare au preluat din cultura altora si au ajuns si la noi, asa au aparut si la noi orase, filarmonici, sali de teatru, sali de spectacole, cluburi si asa mai departe. Asta se vedea in anii ’90 la cultura si civilizatie pe tvr.
Nu, nu, nu aberez, era o introducere numai pentru ca povestea asta are un personaj. Ei bine personajul povestii asteia e chiar un taran, numit chiar Taranul. Acum sa facem diferenta. Omului de la tara ii poti spune ca e taran. El va recunoaste si va rade impreuna cu tine, iti va povesti despre viata de la tara, despre animale, ingrasaminte agricultura si asa mai departe, adica viata simpla si frumoasa, in mijlocul naturii.
Pe langa omul asta de la tara, taranul simplu, avem si Taranul care a plecat la oras. Ei bine, in momentul in care Taranul a ajuns la oras … mirare mare: Ui faaa! Astia au blocuri aici! Si autobuze de merg cu fire. Ce’s autobuzele alea?
Ei bine Taranul asta s-a intors la el la tara si a zis. Aha, am fost la oras si am vazut autobuze de merg cu fire! Si metrou! De azi nu mai sunt tzaran. Am fost la oras, nu mai sunt taran. Si Taranul sustinea clar si tare ca e de la oras.
Asa se intampla. Taranul ajunge la oras si devine Taran. Nu ii mai poti spune ca e taran, pentru ca daca aude asta iti da una de iti muta maxilarul. El a venit la oras, a descoperit orasul si nu mai e taran. Ar vrea sa isi spuna ca e orasean. Dar habar n-are ce sunt alea maniere, cum se vorbeste, cand se opreste din vorbit, cu ce tonalitate sa vorbeasca sau ca trebuie sa faca o baie in fiecare zi.
Dar el e la oras, se lauda asta oricui si oricum. In schimb Taranul nu cunoaste limite, fiind la oras lumea nu-l baga in seama si nu e comunitatea atat de mica incat sa stie si tzatza din deal ca a facut Taranul vreo prostie. La oras nu afla nimeni.
Culmea, Taranul cand se lauda, el e haios asa ca e de la tara, dar el ramane tot taran, indiferent de cat de mult ar fi stat la oras si niciodata nu se va comporta civilizat.
Poveste cu un Taran, un personaj fictiv. Orice asemanare cu persoane sau intamplari reale este pur intamplatoare si oarecum intentionata.
