Saptamana viitoare intre 18-20 aprilie 2013, în sala Mircea Eliade de la Biblioteca Națională a României, are loc Congresului National al Studentilor la Comunicare, organizat de PRIME Romania. Probabil ca de PRIME ati mai auzit. E cea mai misto organizatie studenteasca, cred eu, iar cei care sunt acolo ii vad tot timpul implicati in activitati publice care le pot aduce numai succesuri. (succesuri, nu succese!)
Pentru ca sunt trei zile de conferinte, programul este destul de incarcat si structurat pe doua zile de conferinte si una de workshop-uri. Si pentru ca sa nu va plictisiti la conferinte, dupa fiecare prezentare va exista si un studiu de caz, de unde puteti afla practic ce trebuie, cum trebuie si raspunsurile la intrebarile voastre.
Anul acesta congresul va vorbi despre Brand Experience, un subiect foarte neglijat pe la noi, lucru pe care eu il resimt pe propria-mi piele. Dar ma incred doar ca generatiile viitoare vor invata ceva din ce inseamna un brand, cum trebuie el crescut, cat de important este un brand si mai ales cum trebuie el consolidat de fiecare data. Si nu vorbim aici numai de brandul companiei, ci si de muschiul personal. Pentru ca in lumea asta internetica, fiecare persoana este propriul sau brand, avand deja tot ce trebuie la dispozitie pentru a se promova.
Bineinteles mai multe detalii si programul il gasiti pe pagina evenimentului, acolo va puteti si inscrie, daca mai sunt locuri ramase libere. Ca s-au cam ocupat toate.