Ceilalți doi cenți de la ”creatorii de conținut”

Există zilele astea o discuție care nu trebuie lasată să moară, ci trebuie întreținută și trebuie dezvoltată într-un ghid online sau într-o nouă gașcă a creatorilor de conținut români. Și asta o spune un creator de conținut de 13 ani de zile. Voi vă dați seama că de 13 ani eu fac conținut original în internetul ăsta și că răsplata…. ei bine, răsplata tot din cauza noastră nu este. Și aici sunt câteva lucruri de punctat.

Cine creează conținutul

La început au fost bloggerii, pentru că nu erau alte plaforme și chestia asta numită blog pe wordpress, de prin 2005, 2006 a început să devină populară și să atragă oamenii. Acum e cam primul CMS din lume, folosit chiar și de siteuri cu sute de mii de unici pe zi și milioane de afișări. Și e al dracu de ușor. Cel puțin layoutul de administrare. Iar pe acesta eu l-am implementat și pe alte platforme de 8 ani.

Bloggerii au creat conținut, au scris articole, au vândut mașini, apartamente, s-au însurat, au scris despre dragoste și despre cum plânge bloggerul în blocul din Drumul Taberei. Iar apoi au dat de bani și totul s-a stricat.  Apoi au dat de reach, de impresii și de topul traficului blogosferic, cum atragi unicul – în timp ce targetul ar fi trebuit să fie puțin altul. Eu cel puțin nu măsor traficul meu în unici, ci în bandă consumată. Cu cât mai multă cu atât mai bine, înseamnă că omul ”mă consumă”.

Apoi a apărut Facebook, acolo am strans like-uri. Apoi a apărut Facebook Video și totul s-a schimbat. A existat ideea de a crea conținut pe Youtube, iar acolo s-au nișat niște oameni. De fapt e comunitatea închisă Youtube, care nu interacționează cu nimeni, unde ajunge foarte multă lume tangențial, dar cam atât. Și uneori vloggerii nu înteleg că un text e mult mai ușor de shăruit pe toate plaformele, în schimb un conținut video – pentru că e premium – e mai greu de randat pentru fiecare platformă în parte.

Iar după asta a apărut Instagram. Aici  s-a mutat lumea de pe Hi5 – Slavă Domnului! – și așa a evoluat acel contingent de oameni. Într-o altă rețea de socializare închisă, care nu trimite trafic nicăieri, care nu te dezvoltă pe tine personal, dar te face să crezi ca ești o persoană importantă. O vedetă în adevăratul sens al cuvântului. Și de fapt aici sunt cei mai importanți creatori de conținut. Nu bloggerii, nu vloggerii, ci instagrammerii. Urmăresc niște fete – nu am nici cea mai vagă idee cine sunt – dar ele pun și 30 – 40 de insta stories pe zi. Voi știți cât se lucrează la un insta story, în felul în care instagrammerițele române fac asta? Și culmea, fac asta de pe telefon. Mi se pare cu adevărat remarcabil. Nu știu dacă le mai ajunge timp și pentru altceva, dar este remarcabil că poți face atâtea insta stories. Partea proastă e că nu știu cine se uită la ele, dar dacă fetele insistă și primesc aprecieri de la publicul lor, felicitări.

Cum se creează acest conținut

Acum că am definit cine face, hai să înțelegem cum se comunică aici. Dacă ne uităm de-a lungul istoriei, în lumea asta mare a comunicării, am avut Biblia și comunicarea Bisericii. Acolo se strângeau oamenii să dezbată sensul vieții și să devină înțelepți. Odată cu goana după aur și apariția printului, lumea a avut un boom, o explozie a evoluției care a rămas cam la fel până când a apărut televiziunea și atunci a fost alt boom; am zburat pe lună.

Dar vedeți cum a fost conținutul ăsta până acum? S-a creat dintr-un singur loc (biserica, print, radio, tv) și s-a trimis către mase, printr-un singur mijloc de transmisie, într-un singur sens, fără feedback. Cum să dai feedback bisericii că erai eretic. Cum să dai feedback televiziunii, te duceai la ea la poartă și?

În schimb a apărut internetul și conținutul de tip nou. Conținutul care se măsoară. Că eu de asta zic tot timpul: Noi nu facem jurnalism aici sau blog, vlog, chestii, noi facem matematică. Pe perete la muncă este o singură intrebare. De ce să dai click? Asta le rezolvă pe toate celelalte.
Iar internetul ăsta are și alt aspect. Are feedback. Acum nu mai poți să zici: a eu dau asta la televizor o singură dată și asta e, nu e o greșeală mare. Pai apare feedback-ul de la băieții ăia și ăia și se face gașca aia care vine să comenteze din spatele monitorului și să nu facă nimic, dar sigur va strica.

Deci avem un alt tip de conținut. Unul creat de cifrele de audiență și de feedback. Iar cine nu se uită la feedback și cine nu îl analizează în 2018, nu știe ce sa facă ca să primească click mâine.

La una din primele (sau chiar prima) conferință făcută de Manafu, am întrebat un speaker de acolo dacă trebuie să băgăm în seamă comentariile și comentariile răutăcioase. El mi-a zis atunci, iar asta e încă valabilă. Le bagi în seamă cât ai chef, dar trebuie să le urmărești și să le analizezi. Nu faci asta, nu poți crește, nu poți realiza ce vrea piața, ce vrea publicul, nu poți șă știi cum să educi publicul tău.

Ce fel de conținut se creează (video/text/poze)

Acuma asta e iar o discuție destul de dubioasă pentru limba română. Pentru limba engleză e destul de ușoară. Sunt siteurile mari care produc acest conținut. Este Youtube, este Facebook, este Google. Dacă te-ai suit in barca lor și ai primit loc la masă, felicitări. Altfel, e puțin mai dificil.

În schimb pentru limba română, noi am ajuns la cazul Poloniei aproape. In 2012, eram la o întâlnire cu Google la Londra, iar acolo era și un fel de panel cu jurnaliști and stuff. Între două live-uri la tv, am apucat să pun o întrebare la conferința asta, întrebare care e pe unul din conturile mele de Youtube. Ea suna cam asa: ce facem cu acest conținut tabloid pe care îl creștem atât de mult și cu toate aceste click bait-uri pe care le facem în fiecare zi. Speakeri erau The Guardian, ITV și un nene de la un ziar din Polonia, al carui nume nu l-am reținut.  ITV a declinat răspunsul  pentru The Guardian, iar redactorul lor șef mi-a zis destul de simplu: noi avem acum vreo 30 de milioane de unici pe zi, trafic (in 2012). Oamenii ăștia sunt din toată lumea și sunt o sumedenie de civilizații vorbitoare de engleză. Acest conținut easy e soluția prin care noi reușim să ajungem la aceste mase și să atragem și mai multi oameni. De fapt scopul e să fim noi mai văzuți.
Pe de altă parte, polonezul a zis-o mai frank: La noi în Polonia nimeni nu știe vreo limbă străină. Așa încât noi le dăm oamenilor doar copy paste din comunicatele  de presă, de la autorități și totul e bine și frumos.

Cât despre limba română, aici discuția e că românii știu engleză. Au învățat-o de pe calculator, de la filme, de la tv, de pe net. Așa ca și cu spaniola (remember, telenovele). Și dacă noi servim omului un conținut sec, el se duce la englezi, care îl fac ca lumea. Din fericire în ultima perioadă am început să traducem din engleză în română și să adaptăm.

Și avem deci conținutul sec, cel relativ educativ, cel siropos și cel sincer. Ăsta din urmă nu îl citește nimeni sau mai rău nu îl înțelege.

Și dacă tot facem asta. Dacă tot creăm conținut, cum îl facem? Ca un TV, ca un ziar? Îl aruncăm pur și simplu? Facem o investiție fără să știm la ce să ne așteptăm? Sau ne numim influenceri și urmărim doar 15 persoane, ca fata asta?

Sunt curios ce face ea cu ce produce. Și mai ales cum se poate considera influencer. Adică influențează ce? Că n-am văzut să fi dat jos vreun guvern.

Cine urmărește conținutul

Aici există întrebarea dacă știm cine este publicul. De fapt dacă știm ce vrea publicul ăsta. Eu m-am bucurat foarte mult când am aflat că la Libertatea publicul era format din oameni foarte bine cotați din societate. Sau că și acum mă mai întalesc cu oameni care rezonează la aflarea numelui meu.
Și de fapt întrebarea ar fi,  ce face publicul meu pentru mine?

Mariciu se plângea zilele trecute – și bine a făcut, descărcarea asta în public ajută – că numărul lui de subscriberi crește destul de lent. Că de ce nu îl place lumea. De fapt e invers, lumea chiar îl place și îl place foarte mult. Însă e discuția aia de mai sus cu Guardian. Adică oare trebuie să servești un conținut curat? Mariciu  e un fel de Digi al vlogosferei, pe când tipa asta din imaginea de mai sus, e un fel de RTV. Și aparent tipa asta e omul de exemplu de aici.

Cine monetizează conținutul

Am ajuns la partea care îmi place mie cel mai mult. Discuția despre bani. Scandalul despre bani. De fapt singurul fapt care a futut blogosfera română și nu că a transformat-o în ceva, ci a decimat-o. Și asta pentru un simplu motiv. Au apărut doi, trei bloggeri, A-listeri cum se cred ei, care au vrut doar ei banii. Nimic rău în asta. Dar ei în loc să folosească alți bloggeri ca să îi crească, i-au considerat concurență la cașcaval unde ”piața e prea mică” și i-au decimat.
Voi vedeti cum face presa schimb de trafic? Noi l-am inventat. e ceva de genul dă-mi și mie sarea aia, iar eu îți dau bucata asta de friptură de la mine de la masă. Ia uite, avem amândoi de mâncat azi și putem să ne plătim serverele și angajații. La o adică scoatem și oameni în stradă.
În schimb noi bloggerii, am lăsat țiganii la masă și ăștia s-au îmbătat și au răsturnat masa.

Și apropo de monetizare. Nu ai conținut. Așa încât nu ai ce monetiza. De ce nu ai conținut, din cauza frazelor de mai devreme. De ce nu ai monetizare, pentru că publicitarii de cele mai multe ori se feresc de scandal. Dacă e scandal cu trafic (vezi antena3) nu au nicio greață. Dar în lumea noastră a celor care producem conținut, ne țigănim la cateva mii pe zi, facem scandal pentru nici o mie pe lună și tot noi credem că știm. Am distrus blogosfera. Noi. Noi, a-listerii.
Acuma cu cine o mai relansăm, ca generația noastră a murit. Iar cea care vine după noi, e prea tânără ca să ne asculte și va face fix greșelile pe care le-am făcut noi.