Cei mai buni hackeri sunt românii
Încă de când a început pandemia am spus că românii se vor descurca. Vor trece peste restricții și provocări, pentru că după atâtea secole de asuprire, au descoperit românii câ e mai bine să fie asupriți. Pot să facă mai multe lucruri. Așa am avut petreceri în cluburi deși erau ilegale, așa am avut vaccinare peste rând pentru cei care voiau să se vaccineze.
Acum avem însă și certificate de vaccinare pentru cei care nu vor să se vaccineze. Ceea ce e bine, cineva își fură căciula singur, altcineva face o tonă de bani gratis.
Și nu e deloc rău că apar acest tip de mesaje. Dacă există cerere, trebuie dezvoltată și oferta. Mesajul de mai sus circula pe Telegram. L-am primit și eu. Pentru cei care nu folosesc, Telegram este o altă rețea socială, la fel ca Whatsapp, cu grupuri unde pot face parte și sute de mii de oameni care primesc mesaje în același timp. Din acest punct de vedere, Telegram este una din cele mai facile modalități de transmitere a unui mesaj către un public infinit, instant.
Însă e foarte interesant cum reușesc oamenii să acceseze baza de date națională și să pună acolo nume de persoane care nu se vaccinează. Probabil baza aia de date e la liber și nu știam noi. Sau a fost hackerită, ceea ce iar e un plus pentru capacitățile noastre tehnice. Numai că nu le folosim unde trebuie.
Hacker e prea mult spus…. copiatori mai degraba…