Skip to content

Ce ne spune moartea patronului HexiPharma (ne-teoria conspirației)

ALX7680 Condrea

Patronul de la HexiParhama, Dan Condrea a murit într-un accident rutier. Aparent a dat cu mașina în pom.

Faptele pe scurt. Exista o procedură de urmărire penală pe zeci de cauze. Acum această urmărire e irelevantă, ca nu mai ai pe cine urmări. Patronul află de această urmărire penală, regretă, îl apucă remușcările, se duce în curtea fabricii și ia o mașină de acolo. Apoi, dă cu ea în pom. Nu a luat orice mașină, ci una din care era sigur că nu mai scapă.
La fel cum avocatul lui Dan Adamescu s-a aruncat în fața metroului la Universitate, după ce a aflat că șeful lui va fi închis. A plecat cu dovezile incriminatorii.

Inițial m-am gândit că i-a făcut cineva ceva la mașină. Dar știu drumul ăla. E drept, drum de 180, de pe care nu sari decât dacă vrei. Și Opelul ăla prinde 160 în vreo 500 de metri.

Exista suspiciunea că n-a lăsat un bilet de adio. Adică să fim serioși. Ce bilet de adio să lase? În care să zică ce? Că îi pare rău ca a omorât copiii voștri prin spitale? Că îi pare rău că a furat? Singurul bilet de adio pe care ar fi trebuit să-l fi lăsat, era ăla în care trebuia să scrie că eu, împreună cu directorul ăsta, ăsta și ăsta, cu ministrul ăsta, ăsta și ăsta, cu prim ministrul ăsta, am fost de acord să stricam diluanții din spitale, că și așa avem spitale proaste și fiecare își ia partea lui.
Adică să nu credeți că Dan Condrea era singur în schemă. Nu ai cum să fii principalul furnizor de soluții de dezinfectare vitale pentru spitale și să nu ai un cartel lângă tine. Altfel nu intri în sistem.

Iar sistemul a fost cel care l-a omorât. Sistemul ăsta care ar trebui să moară o dată cu el.

Dinozaurii ăștia din sănătate care se cred ei acolo stat în stat, pentru că până la urmă ei decid cine traiește și cine nu. Nu știința, nu doctorii – care sunt sclavii acestui sistem – ci ei, dinozaurii.

Iar patronul de la HexiPharma trebuia să lase indicii pentru fiecare din acești dinozauri. De la toți oamenii din minister care au semnat, la toți directorii de spitale care și-au luat o cotă parte din șpagă. Eu sper să se găsească acum și foile de contabilitate alternativa, la cum cine primea bani ca să permită aceste produse. Ele sigur există, nu le poți ține minte.

 

Până una alta, Dan Condrea a fost un pion. Un executant. Unul care a fost găsit mai fraier ca să intre în cărdășia asta și să i se permită să fure dreptul la viața al oamenilor. Dar nu singur, ci el împreună cu restul sistemului.

Și sistemul va supraviețui, pentru că de asta a fost creat. Credeți că noul ministru va face ceva? Doar a speriat puțin sistemul. Sistemul se clatină, dar nu va cădea.  Pentru că nu există dovezi. Pentru că dovezile se vor îngropa curând.

Leave a ReplyCancel reply

Exit mobile version