În ultimii ani mulți români și-au derulat activitatea mixt, muncind atât de acasă, cât și de la birou, este interesant de știut că aproape 85% dintre ei folosesc mouse-ul și tastatura în activitatea lor zilnică. Mai mult, aproape 60% dintre respondenți au declarat în cadrul studiului că depind de folosirea tastaturii pentru gestionarea eficientă a proiectelor legate de muncă sau de studii. Peste jumătate dintre respondenții care folosesc tastatura consideră în foarte mare măsură că nu ar putea să lucreze sau studieze în absența acesteia.
Performanța, designul și ergonomia sunt criteriile cele mai importante de alegere a moușilor și tastaturilor
În momentul în care au fost evaluate criteriile de performanță ale produselor folosite de respondenți, 56% dintre aceștia au susținut că își doresc un mouse mai precis și o tastatură mai intuitivă.
Confortul și ergonomia devin de asemenea criterii importante de achiziție, cu atât mai mult cu cât peste 3 sferturi dintre respondenți au declarat că s-au confruntat cel puțin o dată cu dureri de spate cauzate de poziția pe care o au atunci când lucrează la birou. Astfel, pentru a remedia situațiile de disconfort cauzat de orele prelungite de muncă, peste 31% dintre respondenți menționează că au ca și criterii de achiziție confortul și ergonomia produselor periferice.
Spațiul de lucru ajută oamenii să fie mai creativi
Dacă vorbim despre criterii legate de personalizarea spațiului de lucru, 8 din 10 respondenți spun că un spațiu de lucru care îi reprezintă, îi ajută să fie mai creativi și mai productivi. În personalizarea spațiului de lucru un rol extrem de important încep să îl aibă perifericele cu un design deosebit sau care oferă o gamă unică de culori.
Logitech, marca preferată de români atunci când vine vorba de periferice
În ceea ce privește preferințele legate de brand, românii participanți la studiu au spus că Logitech este brandul de referință în materie de mouși și tastaturi. Procentul utilizatorilor mulțumiți de perifericele alese în prezent este unul semnificativ, de aproape 84%.
Review-urile și recenziile tot mai urmărite înainte de achiziție
Peste 48% dintre respondenți au declarat că studiază review-uri și recenzii pe site-uri sau blog-uri de specialitate înainte de a achiziționa un mouse sau o tastatură, iar o treime verifică ofertele disponibile în magazin.
Studiul despre timpul petrecut in fața calculatorului sau a laptopului și folosirea echipamentelor periferice dezvăluie că peste 40% dintre românii intervievați petrec cel puțin 8 ore pe zi în fața calculatorului, cu mâna pe mouse sau tastatură. Vorbim despre persoane cu vârste curprinse între 25 și 45 de ani, din toate orașele mari din România, care fie sunt angajate într-un post ce necesită studii superioare, fie își gestionează propria afacere sau urmează diverse forme de învățământ.
Studiul a fost realizat de agenția de comunicare Republika în colaborare cu agenția de sondaje Questia Group, în perioada 15 – 22.04.2022 pe un eșantion de 800 de persoane, cu varste cuprinse între 20-45 ani, utilizatori de Internet care folosesc periferice IT (mouse, tastatură), lucrează/ studiază folosind laptop/ calculator, white collars sau studenți și care locuiesc în România.