Îi iese nevasta la cumpărături… În Carrefour Vitantis, că tot s-a lăudat Piticu că-i mai ieftin ca în altă parte. Aşadar, am plecat hai-hui fără listă.
Partea bună e că m-am încadrat în buget, deşi recunosc că, la casă, în momentul în care am început să urc produsele pe bandă mi se făcuse inima cam cât a unui pui de puricel. Iar varianta să-i spui doamnei că nu vreau produsele pe care cu mânuţa mea le pusesem în coş, în urmă cu 5 minute, ieşea din discuţie. Aşa că deja îmi şi imaginam cum Piticu îmi scoate ochii pentru cutiile cu floricele, gentuţa pentru farduri (se potriveşte cu pereţii din dormitor) şi alte aberaţii de care nu aveam nevoie acum. Rămâne discuţie imaginară, m-am încadrat în buget.
Şi cum sunt o femeie măritată, aşadar responsabilă, există şi două pungi cu produse “serioase”. Şi cum e cunoscut faptul că pe mâncare se duc cei mai mulţi bani, am început să fiu atentă la preţuri. Partea bună e că începând de la pulpe de pui sau de porc, legume, fructe, pâine, lapte, caşcaval, legume congelate, mezeluri, zahăr, făină, sucuri, apă, bere, detergent sau alte produse de curăţenie, toate sunt mult mai ieftine faţă de alte magazine.
Pe scurt, la Carrefour Vitantis găseşti cele mai mici preţuri pentru strictul necesar într-o lună. Economia: consistentă. Spre exemplu, un calcul, nu chiar la virgulă, arată că unul din fixativele cumpărate îl pot considera ca fiind gratis. Şi cum suntem în perioada în care avem ceva cheltuieli, nu e cazul să strâmb din nas că îmi mai cumpăr un produs sau că-mi rămân mai mulţi bani în buzunar.
Pe lângă preţurile mici faţă de alte magazine, mi-a mai plăcut ceva: nu e aglomerat. Aşadar sunt mai puţine şanse de a fi agasat de cărucioarele altor clienţi sau de a găsi produse “abandonate” pe alte rafturi.
Acestea fiind zise, mă duc să înfulec chifteluţe de pui. 1,99 de lei 100 de grame 😛
PS: Da, motanul era în inspecţie ;))