Când amendăm Bucureștiul pentru poluare
Oare e prea mult să avem pretenția la un aer curat în Capitala României și la mai puțin praf? Spun asta pentru că am fost plecat la Untold cinci zile, iar la întoarcere am găsit un strat suficient de praf, în baie, acolo unde teoretic nu ar trebui să existe asa ceva. Da, a fost geamul deschis dar tocmai.
Obișnuința bucureștenilor de a sta în mocirlă
Mă aștept să apară hateri care să spună că ”așa e la București”, ”atât se poate”, ”s-a trezit și ăsta să se plângă”.
Normal că m-am trezit și eu. Am fost afară, am fost plecat la Cluj, nici acolo nu este aer curat, dar e mai curat ca aici. Și la Cluj se vede negura deasupra orașului și uneori e aerul ăla care miroase, dar măcar ei au verde și dacă plouă se simte mirosul de pădure din toate pădurile care înconjoară orașul.
La București nu numai că nu avem păduri, dar nici măcar nu vrem să avem vreuna. Tot ce este în jurul orașului s-a tăiat. Tot ce s-a construit în jurul orașului sunt doar betoane fără niciun fel de spațiu verde sau fără niciun fel de copac plantat.
Și nouă ne este rău, tușim, ne curge nasul, avem alergii și credem că noi suntem bolnavi, în timp ce nu e de la asta e de la tot ce e în jurul nostru.
Unde sunt amenzile pentru poluarea din București
Unul din motivele pentru care a ieșit acest primar, era că Bucureștiul nu avea un plan de calitate a aerului și era să fie amendat de Comisia Europeană. Amenda era la undeva la 100.000 de euro pe zi. Amenda foarte mișto, o merităm și o merităm în continuare.
Ce a făcut primarul ăsta? Nimic. A făcut niște studii, că așa e frumos, să ne ascundem după studii și hârtii, unde am constatat că este poluare în București. Măsuri, poate să le facă alții. Nu avem bani de măsuri, nu vrem să facem nimic.
Avem ditamai canicula vara asta. Este mult prea cald, iar această căldură este amplificată de praful din oraș, iar acest praf este și mai toxic, pentru că nu plouă și tot se ridică și intră în plămânii noștri.
Apusurile astea frumoase pe care le vedem, nu sunt așa de roșii pentru că așa apune soarele, ci pentru că atât de multă poluare este.
Mă așteptam ca să existe o colaborare între Primăria Generală, cele de sector, firmele de salubritate, astfel încât să se ude străzile zilele astea caniculare. Străzile au nevoie să fie udate, spălate, pentru a curăța praful și pentru a îl ține acolo, dar și pentru a scădea ușor temperatura. În schimb, noi dacă le măturăm, le măturăm și astfel ridicăm praful de aici, îl ducem mai încolo.
Împădurirea în București e interzisă
La mine la bloc e verde. Am avut norocul să nimeresc o zonă unde acum 10 ani s-au plantat niște copaci pe niște alveole create în mijlocul străzii. E verde și copacii deja sunt mari și fac umbră. Asta nu ferește însă praful, pentru că lângă mine, localitatea Popești Leordeni nu are niciun copac. Această localitate din județul Ilfov trebuia să fie scutul de verdeață pentru București, pentru a opri praful care vine de pe câmpurile din sud.
La fel cum în est ar fi trebuit să fie Pantelimon, sau Cernica, sau oricare alta. Dar nu, acolo s-a decis să se taie, pe bazele unor primari corupți și să se construiască fără a se cere măcar să se planteze un copac sau un plan de plantare.
În București, mă așteptam să vad în ultimii 4 ani de când avem cel mai bun primar din lume univers si la nivel planetar, campanii de plantare în fiecare primăvară și toamnă, atunci când se fac plantările de copaci. Mă așteptam ca în ultimii patru ani să se identifice terenuri unde să se poată planta copaci, unde să poată apărea oaze de verde, care să scadă – fie si doar punctual – temperatura și să mai curețe aerul de tot praful ăsta care ne înconjoară.
Dar (o să vedem la referendum) primarul ăsta se plânge doar, știe doar să plaseze responsabilitatea. Nu își asumă nimic și oricine vrea să zică ceva, e oprit de apropiații lui care astfel și-au mai asigurat un loc cald.
În schimb orașul ăsta e plin de ură, de oameni răi și încrâncenați din cauza prafului, din cauza zgomotului, din cauza căldurii. Și e trist că stăm în această mocirlă și că ne obișnuim așa, în loc să vrem să fie mai bine.