Bucurestenii anonimi de Iulius Constantinescu

Ma duc pana la un amic. Desi sta aproape, iau si masina, s-o spal in drum.
Urmariti-ma, va rog, urmatoarele minute. Aproape de spalatorie,intru pe o
straduta neasfaltata. In mijlocul drumului, e parcata o masina mare si
scumpa (cand am spus in mijlocul strazii, nu m-am referit la faptul ca nu
era parcata  aproape de trotuar – era literalmente in mijlocul drumului.
Claxonez, dar proprietarul masinii nu catadicseste sa apara. In cele din
urma, ma strecor incet prin stanga. Aproape trecusem, cand omul apare
linistit, trece prin fata mea si da sa se suie in masina. Cum nu mai avea
loc sa deschida portiera, incepe sa gesticuleze, extrem de iritat de faptul
ca sunt un nesimtit si nu ma dau inapoi, sa plece el. Intrucat gesticula, il
lovesc cu masina peste mana. Apuca sa-mi dea un pumn in geam, dupa care il
vad in oglinda ca fuge dupa mine. N-am oprit, mi-a fost de ajuns ca l-am
vazut ca alearga sa-si ceara scuze. La spalatorie, ii las baiatului un
bacsis echivalent cu o treime din cat am platit la casierie pentru spalatul
masinii.

Plec spre amic. La primul semafor, incepe sa ploua. Mizeria de pe plafon
incepe sa se scurga incet pe parbriz.

Ajung la amic si parchez undeva in strada. N-apuc sa opresc motorul, ca in
dreptul meu opreste o masina rosie.Tipul lasa geamul jos si-mi comunica
faptul ca m-am pus pe locul lui. Desi e in strada si, prin urmare, nu poate
fi vorba de nici o parcare, imi fac datoria si-l intreb: “Ati platit locul
asta?”. Tipul se uita la mine intr-o dunga si spune: “Dom’ne, te-am rugat
frumos”. Asta asa e, cand o sa-mi dea niste bocanci in gura o sa fie perfect
indreptatit sa-mi reproseze: “De ce nu ti-ai luat, ma, masina? Nu te-am
rugat frumos, ma, tu-ti pastele  ma-tii?”. Ma mut. Ajung la amic. N-am iesit
din casa decat de 30 de minute si am vrut deja sa impusc un om, sa-i dau
doua palme altuia si sa-l dau cu capul de bordura pe un al treilea. Ar
trebui sa ma duc la un  psiholog.

P.S. Ma intreb daca nu exista cumva organizatia “Bucurestenii Anonimi”, ca
m-as duce si eu. “Buna, sunt Julius si, de 5 ani, sunt bucurestean”. “Buna,
Julius”, ar trebui sa-mi raspunda corul.  Dupa care moderatorul, ca sa-mi
mai ridice moralul, l-ar ruga pe Andrei sa-mi povesteasca experienta lui.
“Buna, Julius. Eu sunt Andrei si, inainte, eram si eu bucurestean. Acum, de
cand sunt  berlinez, sunt mult mai calm”.