Nu va speriati, de cand ne stim asa am invatat. De fapt ce am invatat? Nu cred ca am invatat nimic, sau aproape nimic. Adica degeaba facem o lege a invatamantului azi, daca maine o schimbam, degeaba spunem copiilor sa invete un ceva la scoala, daca maine nu le trebuie.
Si hai sa ne gandim, cati dintre cei care acum sunt pe bancile scolii cred ca le va folosi ceva din ce au invatat la scoala in viitorul apropriat. (!!) Si am folosit aici viitorul apropriat, ca la scoala nu invatam sa dam cu sapa, sau sa turnam beton, ci la scoli de obicei invatam sa facem chestii care sa dureze peste ani.
Si sa luam un exemplu (am vrut sa zic programator, dar nu e cel mai bun), arhitect. Teoretic tu lucrezi cu o chestie, planifici niste lucruri, faci niste desene, masuratori si etc si dai casa in lucru. Practic, folosesti un soft de desenat, folosesti o unealta de masurare, folosesti niste idei de planuri pentru casa asta pe care o faci acum in facultate. Cand iesi, mai ai tu certitudinea ca se folosesc aceleasi mijloace? Nu, pentru ca ele vor fi deja depreciate si vechi, va fi alta tehnologie si alte idei.
Era un video pe youtube, in care zice ca ai nostri copii invata acum la scoala chestii care inca nu s-au inventat. Pe bune? Nu in Romania.
Aici se invata la scoala cum se chiuleste, cum se face sex neprotejat, ce dracu a mai scris Eminescu si alti distrusi din aia care se invata fara nici un sens si fara nici un efect si asa mai departe.
Si vin cu intrebarea cealalta, care profesor te mai invata cand si cum si ce? Care profesor mai are chef? Nu cumva e vina lor ca s-au smecherit, au bani din meditatii si drept urmare nu isi mai dau interesul pentru ca au alte solutii de pregatire? N-ar fi fost mai bine extratimp petrecut la scoala cu bani mai multi la salariu? In cadru organizat?
Pana una alta maine se face scoala, nu este greva, dar teza s-a mutat abia joi.