Am atașat această poză și sunt nevoit să vin cu un comentariu. El este preotul de la mine de la biserica pe care o frecventez, care undeva prin vară spunea că nu există covid, că avem dictatura măștilor și a autorităților și așa mai departe. Nu cu aceste cuvinte, de asta nu sunt ””, dar cu acest înțeles. Șiți voi, această gândire de neclintit a oamenilor.
Cineva îmi explica într-un comentariu pe Facebook, că oamenii de genul acesta pot să creadă într-un singur lucru pe care nu îl văd, respectiv Dumnezeu. Nu pot înțelege și un al doilea lucru care nu se vede cu ochiul liber, dar să mai creadă în el.
Tot în poza de mai sus vezi în imagini un preot care a decedat în cadrul aceleiași parohii, săptămâna trecută. A decedat de Covid, iar părintele care celebrează a fost și el infectat. Acum nu stau să discut aspectele medicale și legale ale faptului că părintele trebuia să celebreze liturghia sau nu, ci doar aș discuta lucrurile mai lumești, cum ar fi moartea preotului de 70 de ani.
Avem deci un preot care a murit în vreo 2 saptămâni de boală. La 70 de ani, asta este extrem de puțin, cât de violentă să fie boala încât organismul să cedeze în două săptămâni, cu tot avansul în medicină pe care îl avem acum. În schimb, preotul mai tânăr, care a făcut o formă mai ușoară a bolii, a scris vreo două pagini de elogii despre cel mai în vârstă. Elogii generale, dar spuse cu voioșie, astfel încât oamenii să realizeze că dacă ai decedat nu este ceva nasol, te duci într-un loc mai bun, scapi de lumea asta.
Dar ce nu a făcut preotul, nu a menționat că cel care a murit a avut covid. Nu a menționat nici că el a fost pozitiv. De ce să faci asta în fata congregației tale, de ce să faci asta în fața Bisericii, de ce să îți asumi acest păcat – această boală – care nu există nu-i așa?
Până la urmă nu e vina preotului că nu a spus că a făcut covid și că pune în pericol întreaga sa biserică. E vina lui că a crescut cu o anumită cultură și învățătură și că nu vrea să se adapteze lumii de acum. Când a făcut seminarul teologic – școala de preoți – pe vremea respectivă biserica era într-un fel interzisă, drept urmare la școală se preda probabil cum să ascunzi anumite lucruri, cum să le ignori, iar dacă le ignori acestea nu te afectează și nu există.
Dar chiar acest preot, al cărui nume nu contează în această povestire, spunea că Biserica are un rol educațional. Și dacă nu ai școală pe lângă biserică, ai nevoie ca școala să fie în Biserică. Oamenii nu vin doar pentru hrana sufletească la biserică. La fel cum Evanghelia este explicată nărodului, în predică, așa tot Biserica, preoții și oamenii atașați bisericii sunt obligați să explice poporului ce se întâmplă. De asta avem în biserică intenția să mergem să votăm cu cine trebuie, așa putem avea și explicația care ne spune că dacă nu te speli pe mâni, faci hepatită și mori. În 2020 faci covid, nu mai faci hepatită.
La mine la biserică restricțiile covid au durat fix 5 minute. Cât a anunțat acum 2 săptămâni un preot la microfon că accesul în biserică se face doar cu masca. Dar a făcut acest anunț cu 7 minute înainte de Liturghie. Și toată lumea știe că în biserică se intră cu maxim 2 minute înainte de Liturghie, drept urmare toată lumea care a venit la acea slujbă a venit fără mască. Pentru că așa au învățat de la preot, dacă el nu poartă mască și dacă spune că masca este o dictatură, așa este. Au citit ei pe internet.
Iar ăsta este covidul. Nu boala în sine. Ci ignoranța noastră, fuga de responsabilitate, lipsa intenției de a dori să îi protejezi pe alții, lipsa intenției de a îi învăța pe alții. Dorința de a face rău celui de lângă noi, în loc să îi facem bine.
Pentru că e foarte greu să spui de la amvon, că mai există și altceva în afară de Dumnezeu de care trebuie să ne temem, dar e mai ușor să spui că masca e o prostie.
Fiți buni.
“ignoranța noastră, fuga de responsabilitate, lipsa intenției de a dori să îi protejezi pe alții, lipsa intenției de a îi învăța pe alții” – toate astea pleaca de la educatie, printr-o educatie corecta inca de la inceput de cand sunt mici, toate astea se pot remedia.