Anul nou care n-a fost. Cel mai aclamat film românesc din 2024
Eu nu am mai văzut 56 de secunde de aplauze pe roll-ul unui film românesc, atunci când acesta se termină. Am mai văzut aplauze la filme românești, au fost și aici, dar după ce se aprindea lumina în sală și după ce se cereau aceste aplauze.
Filmul e foarte muncit
Filmul a fost foarte muncit. Suntem la 35 de ani de la Revoluție și ne-am schimbat atât de mult, încât cu greu mai găsești, cadre și obiecte care existau acum 35 de ani. Mă uitam și la apartamentele de la parter, nu mai are nimeni o mobilă de atunci. Chiar și în film, foarte multe povești au fost filmate în același apartament de la Muzeul Comunismului, doar au schimbat mobila prin cameră ca să pară ca sunt două apartamente diferite.
Filmul urmărește povestea a cinci personaje, regizorul de la TVR, muncitorul, actrița, mama securistului și băiatul regizorului, care fiecare au o poveste de viață ce s-a întâmplat între 16 și 21 decembrie 1989. Eram suficient de mare la vremea respectivă să țin minte tot ce s-a petrecut atunci și culmea, să îmi amintesc că toată lumea asculta radio Europa Liberă, care transmitea evenimentele de la Timișoara. Și la mine acasă acțiunea s-a desfășurat fix ca în film. Am auzit și mi-am amintit cum am căutat eu frecvența Europa Liberă ca să aud exact când au transmis împușcăturile de la Timișoara.
Scenariul e foarte bun, povestea este bine împachetată, trecerea de la un subiect la altul se face așa cum scrie la manual. Cineva s-a uitat la filmele americane și au reușit să facă unul după manualul de acolo. Am apreciat imaginea, contrastul, faptul că este tras în 4:3 la final și undeva sare în 16:9, nu-mi dau seama unde. Am apreciat că au folosit obiective bine alese care să nu scoată artefacte pe lumină slabă și colorizarea care a funcționat.
Dar ajunge cu filmele despre revoluție
Dar totuși, ajunge cu filmele de la revoluție. Nu mai avem mașini, nu mai avem autobuze care să arate cum a fost la revoluție. Trebuie să stricăm cadre ca să nu se vadă termopanele de pe clădiri. Nu mai avem scări de bloc vechi și se vede în cadrul ăla că e blocul reabilitat și a rămas scara de bloc cu intrare de metal, cine face așa ceva?
Au distrus chiar și Dacia neagră a lui Dragoș Bucur din Două Lozuri. Săracul om nu mai are acum cum să facă Două Lozuri trei.
Daca avem noroc mai păstrează TVR regia aia veche, ca să mai filmăm niște filme din perioada aceea, dar nu cred că pentru mult timp.
Actorii sunt buni, dar parcă sunt plafonați în rolurile lor. Mihai Călin e blocat în niște clișee – nu-mi dau seama de unde, Văncică e blocat în rolul lui Celentano. Mă întreb dacă ar mai putea face actorii și alte roluri decât cele pe care le vedem în serialele care i-au consacrat.
În schimb filmul este la cinema din 24 septembrie. E bine de văzut acolo pentru cei care vor să își amintească ce a fost la Revoluție, dar și pentru cei mici care vor să înțeleagă de ce a fost revoluția asta și ce nu am rezolvat acolo.
Dar hai să facem filme și despre devalizarea României, despre furtul de la privatizare, despre astea. Sunt mai bune așa, poate schimbăm ceva. Și nu mai avem nevoie să ascundem termopanele în cadre, iar mașinile second hand (care încă sunt pe străzi) străine, au intrat deja în țară.
