Iar s-a resetat universul Marvel. De fapt multiversul Marvel. Vedem cum apar noi personaje, dar stai, până acolo mai e mult de spus. Întâi discutăm despre spoliere.
Sunt unii oameni care nu vor să citească spoilere pe internet. Dar spoilerele există. Sunt deja în limba engleză, la cei care au avut NDA de a vorbi despre film și care au spus tot despre film, în momentul primei sale proiecții, undeva în lumea asta. Și spun acolo tot, ce se întâmplă în film, ca și cum l-ai vedea la cinema. Am citit în seara asta un spolier de genul ăsta, ca să văd dacă Quantumania are două trailere la final sau doar unul. Are două. Al doilea trailer, de după credite, este cel care dă peste cap și resetează de fapt tot multiversul Marvel. Mă opresc un pic asupra lui.
Dacă în ultimul Thor, cel din iulie anul trecut, era vorba despre Legendele Olimpului, Zeus și mitologia greacă, în ceea ce privește supereroii; în acest film supereroii vor fi alții. Apar acum zeii din Egipt, de la zeul Ra al soarelui, la faraoni și alți eroi ai tărâmurilor. Aparent Marvel are o campanie interesantă ca să pună în filme diferitele culturi ale lumii. Și de fapt cât de asemănătoare sunt culturile astea între ele. Cu alte cuvinte, toți avem aceleași povești în diferitele noastre culturi, iar acum apare Marvel care le strânge pe toate, în seria Avengers, cu eroii răzbunători și cu o exprimare a acestor povești. Iar în al doilea trailer de final apare Loki – probabil la cererea publicului – dar și Nick Fury, care a fost ceva timp lipsă din filmele noastre.
Dar acesta nu a fost un spoiler, pentru că atât Loki, cât și Nick Fury sunt pe lista de actori din Quantumania. Însă nu spune nimeni când apar. Ce se întâmplă cu ei, nu trebuie decât să vezi al doilea trailer.
Pe de altă parte, în final avem un film care explică de fapt ce face Ant-Man în seria asta. Unde a fost el, de ce a fost el și marile sale realizări. Pentru asta regatul Cuantic este prezentat cum nu a fost prezentat până acum. Cu lumea din el, cu faptul că nu este așa de singur ca până acum. Este de fapt prezentat ca un multivers, o realitate paralelă, care are funcțiile sale, dramele sale, eroii săi, populația sa și astfel reușește să țină acțiunea filmului.
Efectele speciale sunt unele create de mii de oameni, drept urmare sunt vreo 5 6 minute de credite de final, ca să apară pe ecran toți oamenii care au lucrat la film. Încercați să vă uitați la creditele de final și să găsiți românii care au lucrat la Quantumania, sunt câțiva. Iar pentru că sunt efecte bune de tot, detaliile din film sunt cu totul speciale, culorile sunt cu totul speciale.
Spiderman este menționat în filmul ăsta, dar asta o știi din trailer. Thor este menționat în film, ceea ce înseamnă că nu a dispărut și Gardienii Galaxiei sunt menționați în film, dar aceștia revin pe marile ecrane în luna mai.
Noul Thanos
Și pentru că vorbim de multivers, știm deja că acesta înseamnă mai multe realități paralele, care la un moment dat se intersectează. Știm asta din Doctor Strange. În schimb acum aceste realități paralele nu numai că se intersectează, dar dau naștere unui nou personaj malefic. Culmea, de data asta personajul malefic nu mai este mov, așa cum era Thanos, ci chiar negru natural, în rolul lui Kang. Mi-a fost greu să îi rețin numele, tocmai de asta nu vom avea un singur Kang, iar multiversul se va sparge în mai multe personaje malefice, care ar trebui să apară în următorii ani.
Avem în schimb actori de renume care fac niște roluri surprinzătoare în universul Marvel. Dacă în 2021 am avut-o pe Angelina Jolie în Ethernals, acum a venit rândul lui Bill Murray, Michael Douglas și Michelle Pfeiffer să apară în filmele Marvel. Eu le văd ca o recompensă pentru întreaga lor carieră din filmele pe care le-au jucat până acum și un fel de premiere, prin care părinții care au văzut alte filme cu ei, să vină cu copiii la film și să înțeleagă cumva universul Marvel, conceptul de multivers mai exact.
Poate să nu îți placă Marvel, dar îți place Michelle Pfeiffer, iar așa atragi un public și mai numeros la film. Vezi ce rol de super-erou primește aceasta. Vezi cum se descurcă Michael Douglas să salveze lumea, fără să mai aibă rolurile alea triste din alte filme ale lui, dar ți-a plăcut actorul.
Pare că din trailer e primul film care nu spune prea multe. Arată, dă o idee asupra cum arată universul Cuantic, dar nu spune de fapt ce se întâmplă în film. De asta e bun de văzut la cinema, la IMAX pentru că e special editat pentru IMAX.