România a atins un prag important în digitalizarea sa. A inventat coada. Scuze, a inventat rândul la coadă în format digital.
Ca să înțelegi, nu este vorba de nici un fel de evoluție. Este fix același lucru ca până acum, dar acum este în format digital.
Pe vremuri – părinții și bunicii știu – se stătea la coadă. Se stătea la coadă pentru lapte, pentru pâine, pentru poate bagă ceva marfă la alimentara. Toate bune, aceste cozi sunt normale peste tot. Nimic rău în a sta la coadă.
Dar la acea coadă, mai apărea cineva: ”Las și eu punga asta aici”. Ceea ce însemna că acea persoană lăsa acolo locul ei la coadă. Cu alte cuvinte se programa la coadă.
Asta se întâmplă și acum cu platforma de vaccinare. În loc să scoți aceste persoane care lasă locul lor la coadă, ele sunt tot acolo. În loc să existe un sistem extrem de simplu pentru aceste cozi, este un sistem de buluc, ca atunci când vine marfa la alimentară și toată lumea se înghesuie.
Nu trebuie să reinventăm apa caldă
Românii sunt orgolioși. Cum adică STS nu are programatori, project manageri și specialiștii vieții care să facă un sistem de programare național? Ba da. Dar ar fi putut să se inspire de la alții. Că nu inventăm apa caldă aici.
Tomorrowland – cel mai mare festival de muzică din lume – vinde biletele la festival, în număr de 200.000 pe weekend, în aproximativ 3 – 5 minute de la data deschiderii posibilității de vânzare. Ce e complicat aici? Tomorrowlnad, în timpul ăsta face și procesarea banilor. Și dacă te gândești că un bilet costă de la 500 de euro în sus, poți estima și câți bani face Tomorrowland înainte de a organiza festivalul.
Untold – cel mai mare festival din România – vinde 15.000 de bilete la preț redus în primele 2 – 3 minute de când se pun în platformă. Cu tot cu plăți, cu tot cu procesare și creare de conturi. Așa are bani Untold ca să poată organiza festivalul. Iar la români, există o firmă de la Cluj, se numește in-town.ro care se ocupă de această parte logistică de achiziție a biletelor și a conturilor oamenilor. Au inventat clujenii apa caldă? Nu, doar au făcut-o să funcționeze.
Vaccin.live este o stilizare a paginii STS cu locurile de vaccinuri pe județe. Cu alte cuvinte, vrei să te vaccinezi și nu ai locuri la tine în județ, găsești în alte județe. Redescoperă România. STS nu a reușit să structureze astfel informațiile, pentru că ei sunt ocupați să inventeze apa caldă.
La fel și STS. De ce să se inspire de la alții, ca asta înseamnă că nu mai sunt naționali. Nu mai e project managerul lor bine apreciat acolo. Și se stresează inutil. Au avut 1 an să pregătească acest lucru, această pagină și această campanie? Au avut. Ce au făcut. S-au ascuns în hârtii și în spatele unor decizii politice.
În tot acest timp, noi stăm la coadă ca să stăm la coadă. De data asta în format digital, dar cu același nivel de stress și anxietate.