Ai gigabit prin fibră de la Digi? Cum faci să ai internet rapid

Ai gigabit prin fibră de la Digi? Cum faci să ai internet rapid

Prietenul Dan Ciulea mă întreba adineauri pe Twitter dacă are internet rapid prin fibra de la Digi și mi-a trimis acest link de la un test făcut pe speedtest. Iar testul este … modest.

ciulea trafic de net

Există și o explicație pentru asta. În format video am spus-o aici:

Dar mă tem că e unul din videourile de la început și nu m-am exprimat cum trebuie. Așa încât mai încerc și în text.

Digi oferă gigabit

Unul din abonamentele de la Digi este cel de Gigabit. Adică 1000 mbps download și undeva la 450 mbps upload. Așa este tehnologia. Teoretic, aici sunt și 300 mbps viteză externă, în timp ce național, în rețeaua Digi, viteza poate atinge 1000 mbps, dar acestea sunt cifrele maxime, în condiții de structurare a rețelei corespunzătoare.

Unele din modele de conectare la această rețea sunt fibră optică sau cablu UTP. Pentru că la mine era deja o rețea pe cablu construită prin bloc, eu am UTP. Avantajul dintre UTP și fibră vine din faptul că acest cablu poate fi îndoit și ajustat la configurația apartamentului, în timp ce fibra se poate rupe foarte ușor.
Am trecut prin situația în care să am la casă fibră optică, care s-a rupt fix la intrarea în casă, unde făcea o buclă mai strânsă. Fibra e bună și stabilă, dar totuși firavă.
Pe de altă parte cablul oferă această flexibilitate și siguranță în mediile închise, din blocuri, cu multe colțuri și un management al cablurilor care implică curbe.

Cazul UTP acasă

Dacă fibra vine până în bloc, atunci acolo Digi a instalat un switch de fibră optică, de unde pleacă mai departe cabluri către apartamente. În principiu cablurile sunt corect sertizate pentru conexiuni Gigabit, iar la cerere se poate verifica asta. Eu am folosit cablul pe care îl aveam deja. Un cablu vechi CAT5, slab, dar care funcționează și nu are semne de deteriorare. Plus că este instalat în perete.
A fost remufat de cei de la Digi, pe un format de culori pe care l-au vrut ei, dar standardul de culori este cel mai recomandat, din mai multe motive de transmisiune a curentului electric pe cupru: alb-portocaliu, portocaliu, alb-verde, albastru, alb-albastru, verde, alb-maro, maro.

Mai departe ai nevoie de un router compatibil Gigabit. Da, toate routerele sunt compatibile Gigabit, dar unele sunt mai compatibile ca celelalte.

Ce router gigabit să îți cumperi.

Teoretic routerele sunt compatibile Gigabit. Dar în cazul de față este necesar să faci o investiție într-un router puternic. De ce? Pentru că ai deja mult prea multe dispozitive care se conectează la internet și vei avea și mai multe în viitor.

Tehnologia Gigabit nu se va schimba prea curând. Dar până atunci apar tot soiul de dispozivite care se conectează la internet. Ai acum cel puțin două telefoane, un laptop, un calculator, un televizor. Urmează mașina de spălat, frigiderul, cuptorul, termostatul de la calorifer, aparatul de aer condiționat, robotul de aspirare, camera de supraveghere și așa mai departe.

Acest spațiu conține linkuri de afiliere. Un click pe aceste linkuri nu implică nici un cost din partea ta. Doar un procent de 1 – 2% din această vânzare ar putea fi livrat de către magazin către mine.

Un router ieftin sau routerul pe care îl pune Digi la dispoziție nu face față la acest număr de dispozitive. Sau dacă face față va funcționa greu pe fiecare dintre ele.

Eu am acest router și pentru că am devenit fan Netgear, recomand acest router. Pe de altă parte, ele sunt concurente cu Asus, TP-Link,

Routerul nu este un echipament pe care să-l schimbi des. Este o investiție în viitor.

Precedentul router, înainte de ăsta nou, era tot gigabit, dar avea deja 10 ani de funcționare. Și între timp începuse să cedeze. Se bloca la transfer mare, aveam nevoie să-l resetez. Dacă descărcam ceva pe calculator, aveam mari șanse să nu mai pot folosi rețeaua wireless și așa mai departe. Iar acum am cel puțin 13 dispozitive conectate la rețea, acasă.

Ți se pare un scenariu cunoscut? Atunci uite care este cea mai probabilă cauză a internetului slab de acasă. Ai nevoie de un router nou.

Cazul Gigabit prin fibră optică de la Digi

Când vine vorba de internet prin fibră optică de la Digi sau de la orice alt producător, atunci situația este puțin mai simplă, dar necesită încă un ștecher din priză.

Fibra optică se conectează automat la Gigabit. Viteza de conectare între fibră și următorul punct de prezență este în Gigabit. Iar în funcție de semnalul de pe fibră, viteza este la calitate maximă de fiecare dată.

Routerul de fibră optică este mic

În schimb problema apare fix la routerul de fibră optică. Sunt doar câțiva producători care oferă routere de fibră optică, pentru acasă, pe tipul de conexiune FTTH. Unul din cei care oferă routere ieftine, este Huawei. Iar routerul este ăsta.

router huawei fibra optica

Routerul este bun și robust. Nu necesită nici un fel de intervenție din partea utilizatorului, dar este limitat. Pentru că este ieftin, conexiunea Wifi este de doar 144 mbps, iar conexiunea pe cablu este de 100mbps, excepție face portul 1. Ăsta este routerul care se livează în custodie pentru utilizatori. Și de altfel este singura modalitate de conectare a utilizatorilor la internet.

Dar ce poți face, ca să nu ai vitezele mici de internet, ca în deschiderea articolului.
Foarte simplu, mai iei un router, pe care îl setezi în modul de acces point și îl conectezi la acesta.

Cum configurez al doilea Wifi acasă

Sunt foarte mulți producători care recomandă solutii de tip mesh. Eu nu le recomand, pentru că stăm în blocuri comuniste cu pereți de beton, nu cu pereți de carton, iar conexiunea pe cablu este sfântă. Nu nu știu ce tip de conexiune Wifi, care dacă a mers odată prost, se va propaga așa peste tot.
Da, într-o hală open space ar putea funcționa, dar nici acolo.

Pentru asta poți cumpăra unul din routerele pe care le-am recomandat mai sus. Îl configurezi ca Acces Point, dacă are această opțiune sau oprești serviciul DHCP de pe el, pentru a nu avea două servicii DHCP în rețea care să se certe între ele.

Apoi îl conectezi în portul 1 de pe routerul Huawei. Doar portul 1 de pe routerul Huawei oferă conectiviate la 1000bps, gigabit. În routerul tău cablul poate intra în oricare din porturile din LAN, atât timp cât ai oprit serviciul DHCP.

Mai departe poți opri chiar semnalul Wifi de pe routerul Huawei, pentru a nu te încurca între rețele acasă și te folosești doar de routerul tău.

În testele pe care le-am făcut eu când am stat la casă, routerul Huawei nu s-a blocat niciodată și nici nu a avut disfuncționalități de trafic. (pe alt furnizor de internet) Toată sarcina a fost plasată în cel de-al doilea router care procesa semnalul Wifi, dar era descărcat de procesarea rutelor între rețeaua internă și internet.

Cu alte cuvinte, dacă ai fibră, ai nevoie de două routere, unde fiecare face jumătate din treabă și așa va funcționa rețaua corespunzător.
Sigur poți să îți cumperi și direct router de fibră puternic, dar pentru asta trebuie să ai acceptul furnizorului de internet.

Ți-a fost de folos acest articol? Ai înțeles de ce nu folosești internetul la capacitatea pe care o plătești în abonament? Spune-mi în comentarii ce router alegi să îți cumperi.

Cristi Dorombach

Cristi Dorombach, creator de conținut la techcorner.ro, dcristi.ro scrie despre internet, online, social, politic, filme, muzică, viața de zi cu zi pe blog.

7 thoughts on “Ai gigabit prin fibră de la Digi? Cum faci să ai internet rapid

  1. Routerul de la Digi se poate seta in modul bridge ( cu ajutorul celor de la suport tehnic). In felul asta routerul Digi devine un simplu modem iar functia de router este preluata de routerul personal.

Leave a Reply