Acum 3 săptămâni cred am avut o ieșire nervoasă cauzată de mai mulți factori, pe Facebook. Pentru că am prieteni adevărați și pentru că am închis telefoanele imediat după mesajul ăla de pe Facebook, pentru că nu aveam chef să dau explicații de ce am o ieșire nervoasă pe Facebook, cineva a fost de cuviință să îl raporteze. Și de atunci Facebook a intrat peste mine la fel ca polițiștii americani cu tazerul: Bzzzz. Cristi, suntem aici să ajutăm. Asta după ce a dat cu tazerul.
Iar ăsta este singurul mesaj pe care îl văd eu acum când vreau să intru pe Facebook. E atât de simplu. Nu mai văd nici măcar comentarii de pe pagini de net și nici măcar embeduri de pe paginile de știri. Ceea ce iarăși e bine. Dacă vreau să văd totuși ceva de pe facebook, trebuie să intru incognito.
Partea și mai interesantă e că nu am un alt cont de Facebook, deci nu pot să dau likeuri și să comentez, dar o să revin, cândva. Partea bună e că nu imi afectează sub nicio formă munca, toate paginile le adiministrez din două conturi de business atașate contului meu de Facebook și nu imi limtează interacțiunile de pe pagini. Partea tristă e că mi s-a dezactivat contul de Spotify și muzica acum se limitează la youtube.
În schimb …
Există viață după Facebook
Voi cei blocați în Facebook, v-ați gândit că există viață și după Facebook? Eu am descoperit instagramul, care după 3 poze îl închid că mă plictisesc oamenii falși. Ați observat că lumea nu a prea evoluat? Că oamenii cu ochii blocați în Facebook au început să ignore grav chestii din jurul lor, dacă nu sunt pe Facebook?
Pentru că nu am Facebook, pot să nu stau cu nasul în telefon când aștept lucruri. Și mă uit împrejur. De exemplu, acum 2 săptămâni, eram în Carrefour la ora 8 și așteptam să se deschidă o farmacie. Am putut astfel să văd oameni care se simțeau vinovați că sunt luni dimineața la muncă. Care trebuiau să ridice obloanele magazinelor, de parcă asta era o pedeapsă maximă primită la o închisoare. Și i-am văzut astfel nefericiți. Nu zic că ar trebui să fie fericiți și să zburde, cum vor fi câțiva cârcotași. Ci doar că fericirea stă în ei. Oare oamenii ăia știu că dacă zâmbesc, chiar dacă sunt într-un magazin, clienții îi vor aprecia și culmea, vor alege să zicem magazinul lor sau casa lor, pentru că cineva a zâmbit vreodată? Nu știu dacă voi, dar eu am la mine la Auchan casierele mele preferate, cu care schimb 2 3 cuvinte, glumim, vorbim despre vreme, cât timp se scanează produsele. Și ne urăm o zi frumoasă. Ca în Franța (singurul alt loc unde am fost într-un market și am avut de obicei acest schimb de amabilități)
Dar știi, poate că e mai bine să ne limităm la Facebook? Sa ignorăm lumea reală, să rămânem blocați în niște gândiri limitate de bula din care facem parte? De cercul închis de prieteni din care facem parte pe Facebook și pe care ne este greu să-l înlocuim, pentru că sunt cunoscuții aceia, aceia și ceilalți, pentru că sunt clienții ăștia și ceilalți și colega de la muncă care mă ceartă că de ce nu i-am dat like la postare.
Mă gândesc oare dacă trebuie să regândim așa individual rețelele de socializare. Pentru că inițial nu am înțeles mișcarea de după scandalul cu Cambridge Analytica, când oamenii își ștergeau conturile de Facebook, în schimb o înțeleg acum. La mine pe Facebook este extrem de multă ură și reacții publice pripite la orice fel de postări. Ca și cum fiecare e iarăși judecător și îi pedepsește pe ceilalți pentru că nu gândesc la fel. Pai atunci eu nu vreau să mă întorc aici.
Mai bine mă bucur de instagram, unde am extrem de multe țâțe și extrem de multă lume în vacanță, iar după 3 poze am închis aplicația pentru că intră vreo reclamă sau vreo cheste din astea de pe Facebook.
Iar Twitter e mort. 3 retweeeturi într-o săptămână? Suficient aș zice.