3 mai – ziua libertatii presei din alte tari decat Romania

Am primit o invitatie pentru cheful de ziua presei. Dupa 10 ani de breasla, daca primesc o astfel de invitatie inseamna ca trebuie sa ma simt bine si sa fiu bucuros nu? Si daca m-as duce as vedea ce? O gasca de oameni care vor veni direct la bere, ca sa uite de problemele de la munca. O gasca de oameni care nu vor vorbi unul cu celalat pentru ca sunt din trusturi de presa diferite si rivale. O gasca de oameni frustrati ca nu le intra materialul pe print sau pe TV, iar ca a doua zi trebuie sa se intalneasca iar cu directorul X, de unde sa scoata un material prin care il pupa in cur, ca asa le-a spus redactorul sef ca trebuie sa iasa.

Daca ne uitam putin aici vedem ca:

România are o presă parţial liberă, aflându-se pe locul 88 în clasamentul anual al libertăţii presei realizat de Freedom House, la egalitate cu Bolivia, Brazilia şi El Salvador, după Burkina Faso, Namibia, Bulgaria şi Uruguay, dar înaintea Republicii Moldova, Turcia sau Ucraina.

Si deja imi vine greu sa cred ca noi ne comparam cu tari ca Republica Moldova, Brazilia si Bolivia.  Fiind o tara dezvoltata si europeana, am putea foarte frumos sa ne comparam cu oricare din tarile de mai la vest de noi, insa aici totul se rezuma la cine plateste ziarul sa apara.

Daca in Franta toata presa si-a criticat presedintele tarii, atunci cand acesta s-a urcat pe piedestal sa para mai inalt sau atunci cand acesta si-a  aranjat o vizita la o fabrica, la noi daca cineva din presa are tupeul iar apoi curajul sa scrie ceva nasol despre PD-L si Basescu, atunci ori le vin controalele pe cap, ori in doua luni li se inchide redactia pe motive de criza economica.
La noi presa nu e deloc libera si nimeni din nici o redactie nu isi asuma nici o ancheta jurnalistica decat daca aceasta este comandata dintr-o parte sau din alta. Pentru ca – nu-i asa – nimeni nu vrea sa isi faca probleme degeaba. De altfel, totul se vede inca din facultatile de profil. Nu mai avem studenti  la jurnalism, iar acolo nu se invata nimic. In schimb, dupa ce termina facultatea de jurnalism, bravnicii absolventi – pe langa ca abia stiu sa scrie romaneste – nu au chef sa profeseze intr-o meserie care nu le ofera nici un castig material bun, dar nici posibilitatea de a se aventura in a face ceva constructiv.

Din generatia mea de la facultatea de jurnalism de la Pitesti eu am fost singurul care a ajuns in presa din Bucuresti, in generatia de dupa mine singura a fost Mika. Si atat. Au mai fost si altii?  Nu am auzit de nimeni altcineva sa fi facut ceva demn de notat.

Ce face presa romaneasca in momentul de fata? Nimic. E cazuta in hazna si isi arunca cu cacat unii in altii, in loc sa se chinuie sa iasa de acolo. In schimb se intampla la fel ca in bancul ala cu romanii in iad, cum incearca cineva sa iasa il trag ceilalti inapoi.

Ce se poate face pentru presa romana acum? Iarasi nu mare lucru. Trebuie doar sa dea un examen la televiziune de 6 ore, in care sa isi aminteasca cum trebuie sa vorbeasca, ce cadre trebuie sa filmeze, de ce, cand si mai mult in ce consta un jurnal. Trebuie sa dea examen la stilurile presei, in care sa produca in jumatate de ora un material scris de 2 pagini, care sa aibe un subiect, cu tot cu concluzii, inserturi, poze si sa fie redactat corect gramatical. Dupa asta pot sa vina sa ceara salarii, iar patronii ar trebui sa inteleaga ca daca ar avea incredere in jurnalisti si jurnalistii ar munci pentru salariile lor, ar putea fi linistiti a 5-a putere in stat. Nu ar fi presul pe care se sterg politicienii, nu ar fi hartia igienica pentru ANAF, nu ar fi umbrela de ploaie pentru acele grupuri de interese care vor sa scape de afaceri necurate, uitandu-le in sertarele redactorilor.

Si daca vorbim de presa online, acestia din urma trebuie sa inteleaga ca o data materialul publicat, nu mai poate fi retractat. Ei trebuie sa isi dea seama ca datoria lor e sa munceasca de doua ori mai repede decat televiziunile si presa scrisa la un loc, pentru ca un singur om de online face munca unui reporter, a unui cameraman, dar si a unui redactor la un loc. Iar daca ei muncesc cateva ore pentru a scoate un material bun, jurnalistul de online are doar cateva minute pentru a scoate acelasi material la fel de bun ca si munca celor trei colegi de pe alte categorii.

Pana una alta, daca ma duc diseara la bautura am cu cine bea si sta de vorba?