O amplă campanie de promovare în online
Am primit adineauri un mail de la Renault, probabil genul de mailuri pe care îl primește toată lumea, în care la final, se spune că:
Noul model este lansat în rețeaua comercială Renault printr-o amplă campanie de promovare on-line și în showroom-urile Renault, în perioada 25-28 iunie.
Mă uit deci în stânga, mă uit în dreapta, eu sunt înconjurat de online, nu văd nimic. Mă gândesc că e greșit targetul. Dar eu am deja o mașină care funcționează ireproșabil de opt ani de zile, poate ar trebui să o schimb.
Deci sunt în target. Mă gândesc că poate am supărat eu cu ceva pe Renault. Dar nu, am zis numai de bine. Bonus le-am făcut o idee de campanie pentru vara asta.
Și apoi aflu.
În perioada 22-28 iunie, Renault Kadjar este lansat în reţeaua comercială Renault printr-o amplă campanie de promovare on-line. Aplicația Kadjar, „Stop watching, start living”, este disponibilă pe pagina de Facebook Renault România.
Deci e doar pe Facebook. Huh, m-am liniștit. La cum a schimbat iar Facebook timeline-ul, nici o șansă să văd că cineva se va lăuda cu mașina asta. Dar totuși, în comunicat sunt trei poze. Ah, nu. Sunt patru poze. Acele poze de PR, aprobate și răs aprobate. Unde din pozele astea, nici o mașină nu e reală. Sau sunt pozele atât de procesate încât par a fi grafică generată pe calculator. Iata-le.
Mă uit așa la distribuitorii de mașini și imi dau palme în față. Și zic asta dintr-un simplu motiv. Acum cățiva ani, un dealer auto nu a vândut de la 1 ianuarie până în martie nici o mașină. Și nu era Ferrari, era un dealer de mașini mici.
Iar eu i-am întrebat, de ce nu comunicați. Așteptați să vină clientul la voi … gratis? Așteptați ce?
Pe moment ei nu mi-au răspuns. Mi-au dat o mașină în test totuși după ceva timp, mașină pe care am văzut că au vândut-o după ce eu i-am făcut un review obiectiv.
Și atunci mă întreb … cine ar prelua un comunicat care are atașate pozele de mai sus. Sau cine ar cumpăra o mașină doar din pozele de mai sus?
Update. Stai că e amplă. Am văzut reclama pe Facebook. Deci a ajuns la mine. S-a consumat bugetul.